Spectatorii de la noi, dar și de peste hotare s-au convins nu o data de frumusețea cântecelor, datinilor și obiceiurilor prezentate de ansamblul folcloric „Țărăncuța” de la Vădeni, Soroca. Adevărații mesageri ai folclorului din Câmpia Sorocii au marcat la acest început de vară 32 ani de activitate.
La hotarul dintre anii 1986-1987, tânărul director pe atunci al Casei de Cultură, Simion Lungu, fondase un teatru poetic după modelul Teatrului regretatului Andrei Vartic, unde promova obiceiurile și tradițiile neamului. După câteva luni de activitate s-a gândit că ar fi bine ca la Casa de Cultură să existe și un colectiv folcloric. S-a pus la cale cu soția, Serafima Lungu, cu cobzarul Andrei Sochircă, au întocmit un repertoriu și au adunat în ansamblu tineri din sat și elevi de la școală. Printre primii membri ai colectivului s-au numărat Valentina Sochircă, Ludmila Munteanu, Ludmila Conovali, Aliona Graur, Valeriu Murzac, Svetlana Sochircă. I-au zis ansamblului „Vatra”. Așa s-a numit până la prima atestare a colectivului, când femeile din colectiv au decis ca să meargă la examen cu un alt nume, care li s-a părut că se potrivește mai bine – „Țărăncuța”. Atunci, în 1993, formația a primit Titlul Onorific Model pe care îl deține până în prezent. Repertoriul numără 79 de lucrări culese din Vădeni și satele din împrejurimi. Multe cântece au fost luate în repertoriu de la Tamara Bejenaru, conducătoarea Ansamblului „Frunze de dor” din Pârlița. Colectivul a participat și participă la toate evenimentele culturale din sat și raion, la festivaluri raionale, naționale și internaționale. (Nu poate onora toate invitațiile ce i se fac de peste hotare din lipsă de surse financiare.) E deținător a numeroase Diplome și Premii I, II, III. Cele mai de succes piese sunt: „La casa cu neamuri multe”, „Pe o vale verde și o râpă adâncă”, „Nistrule, pe apa ta”. Conducătorul formației, pe lângă ansamblul folcloric mai diriguiește și Centrul Meșterilor Populari „Fantezie”, unde se confecționează costume populare. Mulți interpreți de muzică populară de la noi, dar și din România poartă straie tradiționale cusute și țesute cu multă măiestrie la Vădeni. În cadrul Centrului au fost instruite 25 de tinere, care au deprins arta confecționării costumului popular.
În prezent „Țărăncuța” numără 20 de membri. „Coroana colectivului este acompaniatorul Ion Balanici, care mi-a fost profesor la școală. Mă bucur să-l am coleg. E foarte ușor de lucrat cu dumnealui. Împreună punem umărul la păstrarea și valorificarea bogăției culturale rămasă din străbuni, a valorilor noastre tradiționale, – ne-a mărturisit Simion Lungu, care-i dorește colectivului viață lungă, noi membri iubitori de cântec popular și de frumos. Și mai are un vis – instituirea unui Festival de Meșteșuguri Populare la el acasă.
Doamne ajută!
Într-un ceas bun!
Nina Neculce