Cosăuți s-a pregătit pentru situații excepționale. Exercițiu de Protecție Civilă

0
1

Astăzi, 22 octombrie, în satul Cosăuți, raionul Soroca, s-a desfășurat un exercițiu practic în domeniul Protecției Civile, în cadrul căruia au fost antrenate toate forțele, mijloacele și formațiunile de Protecție Civilă ale Primăriei comunei Cosăuți.

Exercițiul a avut drept scop verificarea capacității de reacție și de intervenție a formațiunilor în situații excepționale, generate de fenomene meteorologice periculoase.

Scenariul exercițiului a fost bazat pe consecințele ploilor torențiale și ale vântului puternic din noaptea de 21 spre 22 octombrie, care au afectat teritoriul satului Cosăuți. În urma intemperiilor, au fost simulate mai multe situații de risc, printre care incendii în gospodării particulare, întreruperi ale alimentării cu energie electrică și ale comunicațiilor telefonice, precum și doborârea arborilor, soldate cu pagube materiale și victime omenești.

În cadrul aplicației au fost mobilizate și antrenate 50 de persoane, care au demonstrat capacitatea de coordonare, cooperare și intervenție în vederea gestionării situațiilor de urgență și protejării populației.

Astfel de exerciții contribuie la consolidarea capacității de răspuns a autorităților publice locale și a formațiunilor de Protecție Civilă, la îmbunătățirea colaborării dintre structurile implicate și la sporirea gradului de pregătire pentru intervenții în cazul producerii unor situații excepționale.

Pregătirea, cooperarea și reacția promptă sunt esențiale pentru siguranța comunității!

PUBLICITATE