Bagaj cu surprize la frontieră: 220 de țigarete electronice, depistate la Costești 

0
6

Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat un caz de transportare ilicită a 220 de țigarete electronice, ascunse în bagajul de mână al unui pasager.

Cazul a fost înregistrat în punctul de trecere a frontierei Costești, pe sensul de intrare în Republica Moldova. În timpul verificărilor, a fost supus controlului de specialitate bagajul unui cetățean străin, în vârstă de 55 de ani, care călătorea pe ruta ocazională „Polonia – Republica Moldova”.

În urma controlului, au fost depistate cele 220 de țigarete electronice, care nu au fost declarate autorității vamale.

Bunurile au fost ridicate și confiscate, iar persoana a fost sancționată contravențional, conform prevederilor art. 287 alin. (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.

Poliția de Frontieră reamintește importanța respectării regulilor la traversarea frontierei de stat și îndeamnă pasagerii să colaboreze cu autoritățile, contribuind astfel la menținerea unui climat de ordine și siguranță.

PUBLICITATE