Polițiștii din Soroca documentează circumstanțele unui accident rutier produs în această dimineață, în satul Rublenița.
Potrivit informațiilor preliminare, oferite de Svetlana Talpă, ofițer de presă a IP Soroca, un bărbat de 41 de ani aflat la volanul unui automobil de marca Volkswagen, în timp ce ieșea de pe un drum adiacent pe drumul principal, nu ar fi cedat trecerea unui camion de marca Volvo condus de un bărbat de 58 de ani, care se deplasa regulamentar. În consecință, cele două vehicule au intrat în coliziune.
În urma impactului, conducătorul automobilului Volkswagen a fost transportat la Spitalul Raional Soroca pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Polițiștii întreprind acțiunile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.






















