În urma unui apel telefonic recepționat la Inspecția pentru Protecția Mediului Ocnița, privind presupuse tăieri ilegale în sectorul silvic nr. 15 al Ocolului Silvic Ocnița, inspectorii de mediu s-au deplasat de urgență la fața locului pentru verificarea informațiilor.
În cadrul controlului, au fost surprinse în flagrant trei persoane, locuitori ai raionului Ocnița, care efectuau tăieri ilegale a trei arbori de specie stejar. Volumul masei lemnoase tăiate constituie aproximativ 4 m³, iar prejudiciul cauzat mediului a fost estimat la 10 070 lei.
Totodată, în imediata apropiere a locului respectiv, inspectorii au identificat încă 18 cioate provenite de la arbori din diferite specii, tăiați ilegal anterior. În acest caz, volumul total al masei lemnoase tăiate ilegal este de circa 14 m³, prejudiciul adus mediului fiind calculat la 51 560 lei. De asemenea, valoarea masei lemnoase sustrase de la fața locului este estimată la 24 000 lei.
























