Sărbătoare mare la cele 24 de izvoare din Plop

0
398

Legenda spune că în lunca râului Cubolta din satul Plop, raionul Dondușeni, cândva tare demult s-au așezat cu traiul trei călători. De la acei „trei săteni” a provenit și prima denumire a satului Plop – Treisteni. O altă legendă spune că la intrarea în sat niște băștinași au sădit plopi semeți. Oamenii din alte părți, mergând la târg, treceau pe aici însetați și înfometați, zicând: „Vom face popas la Plopi”, de unde vine și actualul nume al așezării. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Dondușeni și la 246 km de Chișinău. Satul Plop a fost menționat documentar în anul 1599.

În zilele noastre, ca odinioară, oamenii vin la izvoarele din sat, care reprezintă o arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip hidrologic.

La data de 18 iulie 2021, la Plop a avut loc a treia ediție a Sărbătorii Cântecului, Portului, Dansurilor și Meșteșugurilor Populare. După cum e denumirea, la festival s-a deschis lada cu zestre a neamului, de unde s-au vernisat expoziții de ii, ștergare naționale, bucate tradiționale și obiecte ale meșteșugarilor. La umbra sălciilor bătrâne, lângă izvoarele cu apă răcoroasă, s-a cântat, s-a jucat de s-a auzit și în satele megieșe. Au dat suflet spectacolului scenic, Ion Țurcanu, șef al Secției Cultură și prezentatoarea Renata Lungu. Participanții au primit diplome și premii din partea primăriei și a consiliului raional și felicitări din partea președintelui raionului Dondușeni, Valentin Cebotari, iar doritorii au purtat insigne, special create, cu stema satului Plop. Folosindu-se de acest prilej, redacția „Ziarul Nostru” și-a premiat laureații concursului „Cel mai… Cea mai… Dondușeni”.

Ideea sărbătorii s-a născut în 2011, chiar de la începutul mandatului domnului primar Aurel Guţanu. „Mi-a apărut o idee, ca să promovez localitatea, oamenii de aici, monumentul hidrologic de la noi din sat, cele 24 de izvoare, să vadă toată lumea ce bogăție avem. La acestă ediție au venit aceeași oaspeți, frații noștri de peste Prut, primarul Avram Ilie Pinte cu toată echipa sa din Comuna Valea Viilor, din județul Sibiu, România, cu care avem un acord de colaborare din 2017. Eu dacă merg în Valea Viilor mă simt ca acasă, ei când vin la Plop se simt ca acasă. Au făcut un drum de peste 600 de km, dar sosesc de fiecare dată cu mare drag.”

Prezența invitaților speciali sosiți din inima României a îmbogățit spiritul activității prin originalitatea portului din zona Sibiului – costume românești, săsești și rome, miere și dulceață din care împărțeau, prin dans și cântec, cu atitudinea frățească și vorbă drăgăstoasă din podișul transilvănean.

Dar cât de interesantă a fost vizita în căsuța pregătiră de echipa din Horodiște, baștina lui Ion Druță! Cu covoare din sec XIX, cu ladă de zestre și alte obiecte despre care povestea tuturor doamna bibliotecară. Am trecut „prin vizită” și pe la Cernoleuca, prin Crișcăuți, Țaul, în s. Briceni și alte localități dondușenene care au prezentat expoziții la festival. Iar spre final, domnul primar a organizat o excursie în casa de cultură, la muzeu și în sala mare unde sunt vernisate portretele cetățenilor de onoare și expoziția de fotografii istorice ale băștinașilor. Multe sunt de povestit, dar se pot afla pe toate doar vizitând satul.

Festivalul s-a petrecut în colaborare cu Consiliul Raional și Direcția Cultură Dondușeni. Organizatori locali sunt Primăria, Casa de Cultură și echipele de la gimnaziu și grădiniță. Fiecare a avut pusă în sarcină câte o activitate și, cu o bună dirijare, s-a desfășurat un eveniment de cinste, unde lumea s-a simțit minunat, primind plăcere sufletească de la muzică bună, comunicare și atmosferă relaxantă.

Veșnicia s-a născut la sat. Aici sărbătorile au o atractivitate deosebită, par mult mai ospitaliere și oamenii întotdeauna – parcă mai deschiși și mai buni. Astfel de festivaluri sunt interesante nu doar pentru băștinași, ca să petreacă timpul frumos, iar satul să prindă sclipire, dar și pentru turiști. Fiecare localitate are specificul său de arătat. Sunt ocazii pentru a vedea coloritul unei așezări, obiceiurile locale, meșteșugurile, folclorul, bucatele tradiționale și locurile turistice.

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE