Sunt mulți oameni în jurul nostru care cred în schimbare și știu să se împotrivească valului de incertitudini, rupând stereotipurile. Printre ei se numără și Valentina Onică, președinta AO „Casa Speranțelor” din Soroca.
Doamna Valentina este unul din oamenii frumoși, care din clipa când i s-a aprins în suflet dorința de a face bine, vine cu numeroase inițiative și împreună cu colegele din echipă schimbă vieți, implementând proiect după proiect. Săptămâna trecută în cadrul evenimentului „Premiile Europene pentru societatea civilă – comunități mai puternice”, „Casa Spranțelor” a fost recunoscută cea mai bună în promovarea Egalității de gen. Cu Valentina Onică stăm la sfat în continuare.
„Acest premiu ne dă curaj, ne motivează să ne mobilizăm să facem din raionul nostru o poveste”
Nina Neculce: Dragă doamnă, Valentina Onică, minunile vin la început de an. Putem considera o minune acest premiu European. Pentru că e minune în zilele noastre o recunoaștere pe bună dreptate a activității.
Valentina Onică: Pentru noi a fost o surpriză neașteptată. Ne-am bucurat enorm că am fost selectați pentru premiile europene, acordate societății civile la compartimentul Egalitate de gen. Activăm de mulți ani și cred că este pe deplin meritat acest premiu. Ne-am bucurat și anul trecut, când activitatea noastră a fost recunoscută aici în raion în cadrul concursului „Cel mai…Cea mai…”, organizat de „Ziarul Nostru”, dar și mai mare ne-a fost bucuria la acest început de an. Am fost menționați probabil pentru toate proiectele care au fost implementate cu suportul UE, dar, în special, pentru proiectul „ Acțiuni comune pentru o societate incluzivă”, implementat de Asociația noastră cu suportul Uniunii Europene” și Fundației SOROS Moldova, în parteneriat cu AsociațiaKeystone Moldova. În cadrul acestui proiect noi am reușit să creăm în municipiul Soroca 4 Locuințe protejate, unde au fost plasate 20 de persoane cu dizabilități, dezinstituționalizate din Centrul de Plasament Temporar pentru persoanele cu dizabilități Bădiceni.
La selectarea beneficiarilor am respectat și principiul Gender.
N.N.: Să zăbovim un pic în atmosfera fesivității de premiere. Am urmărit cu drag desfășurarea frumosului eveniment, ajuns la a III-a ediție. Doar sentimente luminoase pe tot parcursul. Ce zicea inima dumitale, atunci când luai premiul din mâna ambasadorului UE în Republica Moldova, Domnul Peter Michalko?
V.O.: Trăiam niște emoții pe care nu le poți descrie prin cuvinte. În acele clipe simți mândrie pentru echipa ta, pentru orașul în care trăiești, pentru raionul tău, pentru beneficiarii care se bucură de realizările noastre. N-ai cum să nu simți gratitudine și recunoștință pentru Ambasada UE în RM, care susține ONG-urile, societatea civilă și care crede în noi.
N.N.:Cui i-a venit ideea de a se implica în proiectul cu locuințele protejate?
V.O.: Suntem o organizație cu experiență, cunoaștem problemele persoanelor cu dizabilități. Toate am muncit la Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei și atunci când am văzut anunțul cu referire la acest proiect, ne-am propus să dezvoltăm niște servicii sociale pentru persoanele din Centrul de Plasament Temporar pentru Persoanele cu Dizabilități Bădiceni, să le schimbăm în bine viața lor. Am făcut-o în contextul Programului Național de Dezinstituționalizare. Locuințele pe care le-am creat în cadrul proiectului au fost renovate și dotate cu toate cele necesare: mobilă, electrocasnice, alte utilități. Ne bucurăm că aceste persoane deja s-au obișnuit cu traiul independent, au însușit abilități de gospodărie, deprinderi de viață, se simt și ei membri egali ai comunității.
N.N.: AO „Casa Speranțelor” și-a început activitatea în cadrul DASPF. Câți ani au trecut de atunci?
V.O.: Organizația noastră a fost creată în 2001. Dar mai activ ne-am implicat în implementarea proiectelor cu trei ani în urmă, când ne-am separat de DASPF. Ne bucurăm că putem soluționa prin intermediul donatorilor străini mai multe probleme. Avem un sediu închiriat pe care l-am dotat cu toate cele necesare, avem automobilul organizației cu care ne putem deplasa oriunde ne-o cer proiectele noastre. Acum am devenit mai bogați. La festivitatea de premiere ni s-a oferit un printer color, un aparat performant de fotografiat și un laptop.
N.N.: V-a durut despărțirea de DASPF, unde v-ați pus sufletul și inima și ați contribuit cu toată dăruirea la soluționarea problemelor sociale timp de 30 de ani?
V.O.: Sigur că m-a durut și m-a durut foarte tare. Îndeplineam funcția de șef adjunct și prin intermediul AO „Casei Speranțelor” aduceam resurse extrabugetare destul de consistente, îmi îndeplineam obligațiunile de serviciu cu toată resposabilitatea. De multe ori cei de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale se consultau cu noi, cu mine. Mi s-au oferit Diplome din partea Ministerului și Guvernului RM pentru munca depusă. Eram apreciați ca o Direcție cu experiență, ca exemplu de bune practici. La noi veneau pentru schimb de experiență colegii din alte raioane. Dar atunci când a fost organizat concursul pentru suplinirea funcției de șefă a Direcței, am fost apreciată de către comisia de concurs cu nota „7” la capitolul competențe profesionale. Pe când alții au fost apreciați cu „9”, neavând o experiență în domeniul dat. Nu am putut să suport această nedreptate și am plecat. Acum îmi zic: „Tot ce se face, spre bine se face”.
N.N.: Vă urmăresc activitatea de la începuturi. Desfășurați o muncă care cere mult timp și consacrare, de cele mai multe ori fără zile de odihnă. Cum se împacă familia cu „Casa Speranțelor”?
V.O.:Se împacă bine. Soțul mă sprijină. Îmi este mai ușor acum deoarece copiii au plecat de lângă noi și am posibilitatea să mă dedic aproape în totalitate acestei munci, care îmi place foarte mult. Cu plăcere și din plăcere aplic ideile în practică. Sunt o fire optimistă și chiar și atunci când scriem proiectul și nu-l câștigăm, îmi încurajezi colegele: „ Nu ne-a reușit de această dată, vom reuși data viitoare!” Și insistăm până reușim. Nu acceptăm „Nu”. Pentru noi nu există „nu se poate”. Dumnezeu m-a binecuvântat să lucrez cu două colege minunate, Ala Taran și Galina Reaboi. Cu încredere în ceea ce simțim că ni se potrivește, pășim dintr-o zi în alta, alimentate mereu de gândul că se poate mai bine, că lăsăm ceva frumos în urmă.
N.N.: De unde vă alimentați energiile?
V.O.: Din realizările noastre. Să știți că și acest premiu ne dă curaj, ne motivează să înmulțim esența binelui, bunele speranțe. Ne obligă să demonstrăm în continuare prin fapte că vom putea să ne mobilizăm să facem din raionul nostru o poveste.
N.N.:Dar caritatea, compasiunea, dorința de a face bine, cine vi le-a altoit?
V.O.:Cred că au venit prin laptele mamei, prin bunătatea lui tata, care îmi repetau mereu „Grăbește-te să faci bine, că răul vine nechemat”. Cuvintele lor rezonează adânc în sufletul meu.
Îmi place să fac lucrul până la capăt. Sunt foarte fericită atunci când reușesc să ajut un om. Oameni care veneau la mine la DASPF după ajutor, continuă să vină și aici, chiar dacă problemele cu care se confruntă nu țin de competența organizației noastre neguvernamentale. Dar eu mă implic și îi ajut cu ce pot. De exemplu, l-am ajutat pe Nicolae, abandonat la naștere și pe alți doi confrați de suferință, care erau exploatați prin muncă la o stână din raionul Soroca. Pe Nicolae, povestea căruia i-ați scris-o, l-am ajutat să se vadă cu acoperiș deasupra capului, un loc de muncă, dar ce-i mai important, după multe căutări, i-am organizat o întâlnire emoționantă cu mama care i-a dat viață. Șirul poate continua. Chiar azi a fost aici Natalia Pleșca de etnie romă, femeea care nu are acte de identitate. Suntem aproape de final cu rezolvarea problemei. Deja este Decizia Curții de Apel pentru perfectarea Buletinului de identitate.
N.N.: V-au poreclit frumos și pe bună dreprtate oamenii din preajma dvs.-MAICA TEEZA…Să trecem în continuare la niște întrebări tradiționale pentru această rubrică. Unde ați văzut pentru prima oară lumina zilei?
V.O.: M-am născut într-o frumoasă zi, a paisprezecea zi de septembrie a anului 1961 în satul Scăieni, raionul Dondușeni în familia gospodarilor Maria și Dumitru Rusu. Tata, Dumnezeu să-l ierte, a plecat în lumea celor drepți anul trecut. Sunt primul copil în familie. După mine a venit pe lume fratele meu.
N.N.: Când v-ați îndrăgostit prima oară?
V.O.:Când eram studentă la Universitatea de Drept din Harcov, Ucraina. A fost o dragoste la prima vedere pentru toată viața. Eu eram în anul I și locuiam în căminul studențesc la etajul II, Boris, viitorul meu soț, era în anul IV și locuia cu un etaj mai sus. În ajun de Sfântul Andrei, ne vrăjisem cu fetele din cameră. Am pus busuioc sub pernă și în vis am văzut chipul luminos al unui Făt-Frumos cu părul cârlionțat. A doua zi m-am întâlnit întâmplător cu băiatul din vis pe treptele de la scara căminului, unul coborând, iar celălalt urcând… Așa a început povestea noastră de dragoste. Către sfârșitul anului de stuții m-a cerut în căsătorie. Petrecerea de nuntă a avut loc în cea mai frumoasă lună a verii –luna iulie,1982. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un cămin liniștit, plin de dragoste și înțelegere, cu trei fete frumoase și deștepte, cu o nepoțică și un nepoțel.
N.N.:Ce vă fac fetele?
V.O.:Mulțumesc! Îmi înmulțesc bucuriile. Fiica mai mare, Olesea, e medic-stomatolog la Chișinău. Ne-a adus doi nepoței scumpi inimilor noastre. Rodica e în America, unde a absolvit Univestitatea din New York, Facultatea Business şi Administrare, iar acuma face a doua facultate la Medicină. Mezina, Doinița, a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Sorbona.Vrea să devină avocat. În prezent face masteratul.
N.N.:Dar ce mai face pasiunea pentru păsările, plantele exotice și florile din grădină?
V.O.: Face bine. Le iubesc și le cresc în continuare. Îmi împodobesc curtea păunii, picherii, fazanii. Copacul de lămâi și portocal rămân să fie dragostea mea. De florile din grădină nici nu mai vorbesc, îmi bucură ochiul și sufletul și le îngrijesc cu mare drag.
N.N.: Sunteți o doamnă împlinită și în plan de familie și în plan profesional. Ce vă mai doriți de la viață?
V.O.: În primul rând, sănătate mie și celor dragi! Zile binecuvântate pentru toată lumea. Iar în plan profesional aspirăm spre niște indicatori mai mari. Vrem ca să reușim să soluționăm mai multe probleme, să avem o societate civilă mult mai activă, așa cum este, de exemplu, la Ungheni și Cahul.
N.N.:Râvnă și dăruire în continuare! Doamne ajută!
V.O.: Vă mulțumesc frumos!
Clipa cea de mire, clipa de mireasă.(1iulie, 1982)
Soții Onică cu fiicele Rodica și Doinița la Paris
Familia Onică într-o zi de sărbătoare. Lipsește fiica Rodica din America
Nimic mai sfânt și dulce decât un prunc ce doarme…
Cu beneficiarii din cele 4 locuințe protejate
Valentina Onică pune la cale reparația unei porțiuni de drum în cadrul unui ordinar proiect, finanțat de UE
Se pun la cale noi proiecte
Cu colegele la sediul AO „Casa Speranțelor”
Discutăm analizăm, ne implicăm
Când veștile bune aduc zâmbetul pe față
Discuții cu primarul de Dărcăuți în cadrul Proiectului „Formăm Lideri pentru Comunitate”
Valentina Onică în mijlocul beneficiarilor
La Șeptelici în ziua când a fost inaugurată Sala de Fitness
