Să fim mai fericiți, mai buni, căci viața e atât de scurtă…
Funcție: specialist superior în cadrul Direcției Cultură, Turism, Tineret și Sport a Consiliului Raional Florești
Născută: 10 iunie, 1985, satul Ciutulești
Familie: soțul, două fiice
Zodia: Gemeni
Calitate apreciată: Sinceritatea
Culoarea preferată: Verde
Mâncarea preferată: mâncarea gătită de mama
Provin dintr-o familie frumoasă
M-am născut într-un sat frumos, pitoresc, la margine de pădure în cumuna Ciutulești, raionul Florești. Provin dintr-o familie foarte frumoasă, de trei copii, trei fete suntem la părinții. Eu sunt mezina, de asta probabil am și caracterul așa un pic mai băiețesc. Mă mândresc foarte mult cu părinții mei, cu educația care mi-au dat-o de mic copil. Mama mea este blândețea întruchipată, frumusețea. Tatăl meu, stâlpul, pilonul familiei, bărbat adevărat și idol. De fapt, fiecare fetiță de mică visează la prințul din poveste. Uite, eu mereu am visat ca soțul meu să întrunească exact calitățile care le are tatăl meu. Mămica este contabil, tăticul conducător de întreprindere, este pasionat foarte mult de pământ, de tot ceea ce ține de agricultură.
Copilărie fericită la țară
Am avut parte de o copilărie foarte frumoasă. Eu, în general spun mereu că sunt norocoasă pentru că m-am născut în familia în care m-am născut. Poate am avut parte de multe lucruri de care alți copii nu au beneficiat. Ceea ce mă bucură e că am avut parte de o copilărie la țară, ceea ce lipsește multor copii din zilele de astăzi. Jocul pe stadion, unde improvizam scene și cântam, am avut parte de o copilărie foarte minunată, fericită, pentru asta țin să le mulțumesc părinților.
Gimnaziu, colegiu, academie, universitate
Mi-am început studiile în gimnaziul din satul Ciutulești. Acolo cumva eram prezentă la toate activitățile. Am fost artistă pe scena din gimnaziu și de acolo uite, părinții mei au decis că trebuie cumva să facă mai mult pentru cariera mea. Și făceam naveta de trei ori pe săptămână la școala muzicală, actualmente Școala de arte “Nicolae Sulac”, la clasa regretatului profesor Țibuleac Valeriu, acordeon. După aia mergem la Casa de creație. Învățam acolo balade, colinde, tot ceea ce ține de folclor, pentru că îmi plăcea foarte mult. Frecventam corul de copii, iarăși din Florești și asta era o necesitate dublă sau triplă ca tata să facă naveta, dar își lăsa acolo activitățile deoparte ca să poată să-mi realizeze visul meu de copil. Finisând anul 5 de acordeon, regretatul Valeriu Țibuleac, care era pe atunci și directorul școlii de muzică, i-a insuflat tatălui să încercăm la Colegiul “Ștefan Neaga”. M-am pregătit o vară, am susținut examene de admitere la Catedra Canto academic și mi-am făcut studiile la “Ștefan Neaga” doi ani, după care am fost transferată la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Acolo am închegat prietenii cu foarte mulți artiști, care sunt la moment artiști cu nume grele în showbiz-ul nostru moldovenesc. Am mai făcut doi ani de master în cadrul Universității de Stat “Alecu Russo”, Managementul Administrației Publice și Integrării Europene.
Membră a formației “Fantastic”
În perioada când eram la Chișinău am avut și o formație, regretatul Mircea Guțu ne era producător, se numea “Fantastic”. În stil etno dance, pe atunci eram prima formație care a dat startul acestui gen. A fost frumos, trei ani de concerte la Sala Palatului Național “Nicolae Sulac”, pe piața din centrul Chișinăului, telebingo, emisiuni, turnee cu artiști emeriți prin țară, a fost frumos.
12 ani în Italia
Mi s-a propus să fac parte din corul Teatrului Național de Operă și Balet “Maria Bieșu”. Și am zis inițial că da, dar ca orice tânăr nu m-a motivat salariul care era pe atunci 3.000 de lei dacă mi-aduc bine aminte. Surorile mele, între timp au emigrat în Italia, la fel ca multe alte familii, erau cu familie acolo și m-au întrebat dacă nu vreau să merg pe o perioadă de șapte, opt luni să lucrez în Italia. Am acceptat și am rămas acolo 12 ani.
Revenirea acasă, la părinți
În Italia mi-am întâlnit actualul soț, el e din Leova, eu din Florești, așa a fost destinul. Fiind acolo mereu mă măcina dorul ăsta de casă. Acolo făceam parte din diaspora asta frumoasă din Italia și mergeam la ceremonii, cântam la sărbătoarea popoarelor, ne manifestam foarte mult cu coreografii, dar înțelegeam că oricât de bun nu ai fi, cât de bine nu te-ai integra, oricum ești un străin într-o țară străină. Și apoi, acasă a rămas partea mea sensibilă, părinții. De fiecare dată când veneam în vacanță și ulterior trebuia să plec, fața mamei și a tatălui nu o s-o uit niciodată, câtă durere aveau în ochi și ziceam că nu-i corect, ei au făcut atâtea pentru noi și oare este corect ca acum când au ajuns și ei la o vârstă frumoasă noi să-i lăsăm. Și apoi mi-am dorit foarte mult ca fetele mele să vorbească o limbă română frumoasă, ca ele să cunoască tradițiile, ca să locuiască aici și după 12 ani m-am reîntors în oraș.
Calități moștenite de la părinți
Uite, aici mă asemăn mai mult tatălui meu, pentru că mama este mai umilă, tăticul nu, el are un caracter corect și el nu iubește să fie comod, asta am învățat de la el că nu trebuie să fiu comodă, să fiu corectă, să fiu sinceră și să eman mai multă bunătate, pentru că privind în jur vedem atâta tristețe și lumea este atât de răutocioasă, de aceea vă îndemn să fiți mai fericiți, să fiți mai buni pentru că viața este scurtă și nu știi ce te așteaptă mâine sau în ora următoare.
Pasiuni
Pasiunea mea e muzica. Aș fi ipocrită dacă aș zice gătitul, că nu-mi prea place să gătesc. Îmi place să merg la teatru, la concert, să citesc foarte mult, să lecturez, îmi place un film bun, sportul mai puțin, dar este necesar așa că vom reîncepe.
Muzica preferată
Toate genurile de muzică le iubesc, pentru că după cum spuneam am studiat cadru academic ce presupune muzica de operă, folclorul, muzica populară este sufletul meu și apoi cochetez cu toate genurile de muzică pentru că este frumos, mai ales noi mergând pe la activități diferite și ceremonii cântăm toate genurile începând cu sârbă, bătută și rock, pop, toate, absolut toate.
Diferită acasă și la serviciu
Total diferită acasă și la serviciu. Nu știu de ce, eu mereu mă întreb, probabil este problema societății noastre că noi toți îmbrăcăm o mască sau îmbrăcăm un scut și vrem să părem ceea ce nu suntem, adică mai sumbri, mai solizi, mai răi, mai serioși, că asta dă bine, dă bine la ce? Nu dă bine pentru mine, dar asta e societatea despre care spun eu și dacă zâmbești prea des ești considerat neserios sau neserioasă în cazul doamnelor, așa că la muncă sunt și eu ca toată lumea mai serioasă, acasă extraordinar de degajată, mă joc cu fetele mele, mă pun în mintea lor, nu știu e total diferit, total. Ca soție sunt bună, iubitoare răsfățată, tolerantă uneori, ascult, dar nu aud de multe ori și în familie cel care cedează este soțul, pentru ce îi mulțumesc. El știe că atunci când se aprinde un foc trebuie să iasă un pic să se calmeze spiritele, face asta pentru că este un bărbat deștept. Eu mereu am apreciat bărbații deștepți.
Domeniul de activitate
Domeniul în care activez eu este un domeniu vast pentru că este în Direcția Cultură Turism, Tineret și Sport. Asta presupune o muncă extraordinară, în cultură sau te dedici sau nu, adică aici jumătate, sfertul de măsură nu există și din păcate ceea ce nu văd eu este lipsa asta de motivație, de voință. Mi-aș dori mai multe activități pentru compartimentul de tineret respectiv și bugetare. Turismul să fie mai mult promovat pentru că noi avem cu ce, noi avem traseu turistic, din păcate nu avem specialiști sau așa ni se spune că nu avem, că niciodată nu i-am căutat. Acum m-a bucurat faptul că am citit un mesaj din partea ministrului că tinerii specialiști care vor finisa studiile în domeniul culturii vor beneficia de un spor pe trei ani ca și în domeniul didactic și asta este foarte îmbucurător, cultura încet, încet, o să dea roade.
O duminică perfectă
O duminică perfectă ar fi mama, tata și copiii la plimbare, după aia la un prânz la bunei, pentru că nu apucăm în cursul săptămânii să mergem la ei, după aceea un film, un popcorn și multă, multă comunicare, ceea ce lipsește în ziua de astăzi în multe familii este comunicarea, chiar și cuplurilor tinere.
Capul plecat, nu vede soarele
Eu nu merg pe deviza capul plecat sabia nu-l taie, eu invers le spun fetelor mele, capul plecat nu vede soarele, așa că, trebuie să meargă cu îndrăzneală mereu spre scopurile, spre visurile lor pentru că noi, părinții le vom fi mereu alături și le vom susține. Fiica mea mai mare deja merge pe pașii mei, are videoclipuri, a fost și ea la televizor, îi place. Cea mică începe încet, încet, să cânte și nu zic eu că o să ajungă ele mari vedete, dar când le îndeplinim visul și copiii sunt fericiți și noi, părinții suntem fericiți.
