Școala mea- Gimnaziul “Eustafie Popescu”, s. Băhrinești

0
325

Trec pe lângă școală și mă mai opresc,


Amintiri frumoase fruntea-mi descrețesc,

Ce n-aş da s-alerg iar pe holul tău,


Să mai fiu elev fără griji …mereu!

Menirea și importanța școlii depășesc simpla transmitere a cunoștințelor, având un impact profund asupra formării individuale și a construirii unei societăți mai bune și mai echitabile. Școala reprezintă un loc esențial în formarea și dezvoltarea fiecărui om, fiind un mediu în care se cultivă cunoștințe, abilități și valori fundamentale, iar profesorii, ca și pilonii de susținere ai acestui sistem educațional, au un rol crucial în modelarea viitorului societății prin intermediul elevilor lor. Gimnaziul “Eustafie Popescu” din satul Băhrinești, raionul Florești, este o instituție în care elevii sunt încurajați să-și dezvolte potențialul, dar și abilitățile sociale și emoționale. Cadrele didactice sunt dedicate și implicate în procesul de învățare a fiecărui elev, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru a-și atinge obiectivele. Instituția este dotată cu material didactic și tehnici de calcul moderne în fiecare clasă.

Larisa Josan, directoarea Gimnaziului “Eustafie Popescu”

Gimnaziul “Eustafie Popescu” din Băhrinești are misiunea de a promova învățământul flexibil și deschis din perspectiva creării abilităților și competențelor elevilor. Am participat în proiecte educaționale cum ar fi “Citește.ro”, un proiect la care toți elevii au avut acces la biblioteca digitală. Un alt proiect educațional foarte relevant a fost “Dialogica”, unde elevii au demonstrat rezultate frumoase.

Datorită proiectului “Tekwill în fiecare școală”, astăzi avem un laborator digital multifuncțional LabTehEdu, care face parte din proiectul “Clasa viitorului”. Proiectul transnațional dintre Moldova și România, “Educație online fără frontiere”, la care am participat alături de două școli din România, a interesat mult copiii și părinții, iar unii elevi au legat și prietenii. Elevii noștri au obținut premiul mare, premiul întâi și premiul doi, în cadrul concursului “Surprize de Crăciun”, desfășurat de AGIRoMd.

Proiectele inițiate de către Direcția Generală Educație, la inițiativa șefei, Diana Pantaz, oferă oportunități și aduc rezultate deosebite. Scopul colectivului nostru este să realizăm un proces de calitate bazat pe responsabilitate, pe implicare și conlucrare eficientă cu comitetul părintesc. Suntem susținuți de Administrația Publică Locală și Consiliul Raional, care este receptiv și ne ajută în măsura posibilităților.

Gimnaziul promovează diversitatea, respectul și colaborarea între elevi, creând un mediu sigur și incluziv pentru toți. Prin programe educaționale inovatoare, activități extracurriculare variate și implicare în comunitate, instituția își propune să pregătească elevi de succes și să îi inspire să devină cetățeni responsabili și empatici.

Pleșca Irina, director adjunct, instruire și educație

În afară de activitățile academice, gimnaziul nostru dispune de o variație mare de activități extracuriculare. Deci, conform planului cadru, în instituția noastră, pentru anul de studii 2023-2024, activează următoarele cercuri și secții sportive.  Avem două secții sportive de baschet și tenis de masă, avem cercul “Prietenii naturii” la clasa a VI-a și clasa a VII-a, la clasa a V-a avem cercul “Tinerii cercetători ai naturii”, iar la clasa a IX-a cercul “Tinerii astrofizicieni”. Copiii mai frecventează cercul de folclor “Lăstărașii”- grupa mică și “Moștenitorii” grupa mare.  În afară de cercurile propuse din Ministerul Educației din planul cadru, elevii noștri mai frecventează și cercurile pe interese. Avem cercul de dans “Joc strămoșesc”, susținut de APL, sub igida coreografei Viorelia Proca.  Copiii au participat la diverse concursuri în raionul Fălești și Bălți și Drochia.  Mai avem un cerc sportiv în colaborare cu Școala sportivă, secția juniori de fotbal, sub igida profesorului de educație fizică, Manea Alexei. Încercăm să inițiem elevii în diverse activități extracuriculare pentru a le dezvolta competențe sociale, creativitate și caracter în tot ce ei fac.

Olga Pădureț, psiholog școlar

Fiind și eu absolventă a acestei școli, anul acesta sunt și dirigintă a clasei a IX-a, clasă absolventă.  În acești ani m-am atașat mult de ei, i-am ținut grămăjoară, am avut parte și de părinți înțelegători și buni. Colectivul în care activez este unul deosebit, iar atmosfera bună care este creată în școală influențează pozitiv elevii.

Prin pasiunea și dedicarea profesorilor din această instituție, aceștia reușesc să inspire și să motiveze generații întregi de elevi să-și descopere potențialul și să-și atingă obiectivele. Pentru că un profesor devotat nu doar predă materii, ci și cultivă în elevi spiritul critic, creativitatea, empatia și dorința de a învăța continuu.

Tentiuc Rodica, învățătoare 

În calitate de învățător la clasele primare, dar și ca șef de catedră, împreună cu colegele mele încercăm să aducem copiilor noștri o stare de bine mult mai bună în școala noastră. Ne străduim să fim o echipă, mai ales atunci când promovăm diferite proiecte internaționale, când participăm la ele. Avem și o colaborare frumoasă cu părinții și cu întreaga comunitate, pentru că ne ajută să avem nu doar o educație de instruire, dar să fie și o educație holistică, deoarece copiii noștri au nevoie și de susținerea emoțională. Încurajăm părinții ca să participe la întreg procesul de instruire. De asemenea, avem și parteneriate foarte bune și frumoase cu colegii din România, unde, am păstrat niște relații de prietenie, sperăm, durabile. Ca profesor sunt mândră că pot să modelez un pic viața copiilor, încurajându-i să-și exprime creativitatea și, totodată, folosind diferite tehnici educaționale moderne, fiind ca o punte spre viitorul lor în viața de mai departe.

 Ludmila Cobîlaș, profesoară de istorie și educație pentru societate

Catedra ştiinţe socio-umane din gimnaziul nostru are drept obiectiv promovarea elevilor și prestarea unor servicii de calitate către elevi. V-aș spune că catedra socio-umană este o oază de lumină care permite elevilor să se autorealizeze în diverse domenii. Adică, atât în cadrul lor nemijlocit, cât și în cadrul activităților extracuriculare și extrașcolare. Și, dacă elevii noștri merg și obțin anumite realizări frumoase la nivel local, la nivel raional sau chiar național, cred că este meritul nemijlocit a Catedrei Socio-Umane care pune accent pe dezvoltarea competenței de comunicare.

Chiar și anul acesta avem un număr destul de bun de elevi care au participat la olimpiada locală cât și la olimpiada raională, care s-au bucurat de succese. Dar este un mic succes, pentru că până la urmă, orice sută de kilometri se începe cu un pas.

Valeriu Mangos, profesor de matematică

În catedra noastră activează cinci membrii, doi cu gradul I, doi cu gradul II și un tânăr specialist. Vreau să mă laud că catedra noastră activează de la începutul anului, în primul semestru, am desfășurat multe activități și școlare și extracurculare, unde elevii cu mare plăcere au luat parte la aceste activități. Elevii noștri, oriunde nu ar merge, în alte instituții, colegii sau universități, fac cinstie, adică duc imaginea școlii noastre în lume.

În Gimnaziul “Eustafie Popescu” își fac studiile 152 de elevi și activează 30 de angajați, dintre aceștia 20 de pedagogi, 3 tineri specialiști, 5 profesori cu grad didactic I, iar restul profesorilor cu grad didactic II, toți activează conform specialității. Școala și profesorii reprezintă pilonii esențiali ai educației și formării individuale. Prin intermediul lor, se construiește baza pentru un viitor mai luminos și mai prosper, în care tinerii să devină cetățeni responsabili și pregătiți să facă față provocărilor societății moderne. Este important de precizat contribuția valoroasă pe care gimnaziul din Băhrinești și profesorii de aici o aduc în viața viitoarelor personalități pentru a contribui la formarea unei societăți mai bune și mai echitabile, or, “Să nu uităm: o carte, un stilou, un copil și un profesor pot schimba lumea” – Malala Yousafzai.

Foto: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=937506248377680&set=pb.100063549401949.-2207520000&type=3

PUBLICITATE