Școala de muzică “Simion Gogu” din Vărăncău, dezvoltă talente de 50 de ani

0
125

De cinci decenii, Școala muzicală „Simion Gogu” din Vărăncău altoiește copiilor dragostea pentru muzică, artă și frumos. Actualmente aici studiază circa 70 de elevi, atât din satul Vărăncău, cât și din localitățile învecinate.

Elevii spun că vin cu plăcere la lecții și sunt bucuroși că pot studia instrumentul dorit, chiar la ei în localitate. Pe lângă faptul că elevii studiază diferite instrumente muzicale, ei mai au posibilitatea să frecventeze și mai multe colective. Școala de muzică “Simion Gogu” mai este și o posibilitate pentru profesorii de aici, specialiști în domeniu, de a activa la ei în localitate.

Studiile muzicale ale elevilor de aici contribuie la dezvoltarea capacităţilor şi aptitudinilor generaţiei tinere în domeniul artelor. E de menționat faptul că mulți din absolvenții școlii, își continuă studiile muzicale la instituțiile de învățământ superior de profil.

PUBLICITATE