Când fericirea te aşteaptă la alt capăt de lume

0
59

Nicu s-a făcut proprietar de nevoie. S-a născut într-o familie exclusiv artistică, într-un orăşel de provincie şi niciodată nu s-a gândit că va ajunge proprietarul unei mici brutării tocmai în Australia. Lumea în care a copilărit, a fost o lume divină, o lume a râsului şi a frumuseţii, nici pe departe o lume a afacerilor. Ambii părinţi lucrează în domeniul culturii şi l-au purtat de mic pe la spectacole şi concerte, i-au oferit posibilitatea să se manifeste în scenă, mai mult ca declamator şi ca actor, căci l-a călcat ursul pe ureche, şi de cântat nu poate cânta ca şi părinţii săi.

Ademenit de Australia

Instruit de acasă să facă tot binele pe care ai vrea să ţi-l facă celălalt ţie, după absolvirea liceului a plecat să-şi continue studiile în domeniul artelor în România. „Să reuşeşti cu mijloacele tale că noi nu avem bani să-ţi plătim examenele”- i-au repetat părinţii. Şi Nicu a respectat această condiţie primită în familie, având reuşită bună pe tot parcursul anilor de studii. După absolvire s-a întors acasă şi s-a angajat regizor la un post de radio. Aici avea să-şi dea seama că în RM domneşte haosul administrativ, haosul legislativ, lipsa de moralitate a celor ajunşi în funcţii de conducere. În căutarea unei lumi mai bune, cu toate că nu visa să evadeze într-o altă ţară, a pus gând să plece tocmai în Australia. A ales această destinaţie după ce citise în presă un interviu cu un turist australian, care ne vizitase republica şi care declara că în ţara lui nu-s şomeri, că viaţa e mult mai bună decât în RM şi că la ei nu ajung braţe de muncă. „Acolo e de mine”, şi-a zis Nicu după ce a citit interviul cu turistul Nick din oraşul-port Perth, capitala celui mai mare stat din Australia de Vest. Pe internet ţara cangurilor i s-a dezvăluit lui Nicu al nostru prin imagini şi materiale despre trecutul şi prezentul ei. A aflat că cele mai solicitate profesii sunt cele de asistentă medicală, bucătar, constructor, contabil, economist. S-a mai documentat şi a aflat că pentru a obţine o viză pentru Australia trebuie să cunoşti bine engleza, să te poţi adapta la schimbările şi provocările vieţii. Cu engleza stătea bine, dar iată că profesia lui nu figura în lista celor solicitate. Dar Nicu e genul de om, care dacă îşi pune în gând ceva, până nu realizează nu se lasă, chiar dacă îi este greu. „Ce-ar fi să mă reprofilez?” –şi-a zis şi a aplicat pentru o viză de studii într-un program australian de migrări. N-a fost simplu. A avut nevoie de timp şi de cheltuieli până a pregătit pachetul de documente. L-au costat sănătate şi mulţi bani cele câteva drumuri la Moscova la Ambasada Australiei. Dar până la urmă, spre bucuria lui, rezultatul a fost pozitiv.

Drumul spre Australia i-a fost scris

Şi iată aşa, într-o bună zi, cu Doamne-ajută şi cu câteva sute de euro în buzunar (bani împrumutaţi), Nicu a plecat în una dintre cele mai dezvoltate şi mai bogate ţări de pe glob. Ţinta a fost oraşul Perth, care este un centru economic atrăgător, dar şi un renumit centru universitar. Uluit de lumini şi de culori, de nesfârşitele frumuseţi ale naturii, de diferenţa ce a lăsat acasă şi ce a găsit acolo, a ajuns la Colegiul pe care îl căuta. A ales să urmeze cursuri profesionale de 3 ani în domeniul tehnologiilor. Nu avea pe nimeni acolo ca să-l poată ajuta la început de drum în ţară străină. S-a ajutat singur, fiind ferm convins că drumul spre Australia i-a fost scris. La început se cam pierduse în libertinajul acela imens, în acea ambianţă superbă de Colegiu, unde se întâlnesc toate naţiunile lumii şi unde fiecare poate să facă ce vrea. Dar Nicu ştia ce vrea şi ce are de făcut. Cunoştea bine limba engleză şi acesta era un avantaj. Şi-a găsit chiar din primele zile un loc temporar de muncă în domeniul turismului, studiile trebuiau plătite, mai avea de întors şi datoriile pe care le făcuse pentru a se vedea pe acele meleaguri. Muncea şi învăţa cu multă râvnă.

De ce te temi de aceea nu scapi

De fetele australience se ferea. Citise încă de acasă că sunt prea băieţoase, prea libere în acţiuni, ele sunt cele care aleg cu cine să meargă noaptea acasă, şi dacă băiatul nu le convine, dimineaţa poate să-l acuze de viol şi multe alte ciudăţenii de acest fel. Dar dragostea îl pândea tocmai din inima unei fete australience. Iknur, o fată frumoasă cu siluetă de manechin învăţa în acelaşi colegiu. Era o minune de fată, care se deosebea de celelalte. Nicu însă a observat-o abia în al doilea an de cursuri. Şi a fost atât de mirat, când pe la mijlocul unei pauze dintre ore ea s-a apropiat şi l-a întrebat dacă nu-i este dor de casă. N-a crezut că în acel capăt de lume, o fiinţă absolut străină a putut să-i citească sufletul. Îi era într-adevăr dor. S-a uitat în ochii fetei şi i-a surprins licărul. O energie divină curgea peste amândoi. După ore au mers într-un local să servească ceva. Sub semnul muzicii care se armoniza perfect cu starea lor interioară şi-a spus fiecare povestea sa. Iknur venea dintr-o familie de fermieri cinstiţi şi puternici, care locuiau la 100km distanţă de oraşul Perth. Se îndeletnicesc cu creşterea cerealelor şi au şi o mică brutărie, care produce pâine de secară pentru capitală. Australia după cum bine se cunoaşte este un important producător şi exportator de cereale.

Şi-a găsit fericirea

După câteva luni de sinceră prietenie, Iknur l-a invitat pe Nicu acasă. O casă care te primeşte cu braţele deschise. Atmosfera din familie l-a fascinat. Agricultori din tată în fiu, părinţii fetei, simpatici şi deschişi ca şi părinţii săi, l-au primit cu respect şi voie bună în casa lor, iar după câteva întrevederi s-au ataşat şi l-au tratat şi îl tratează ca pe propriul fiu. Peste un an australianca şi moldoveanul s-au căsătorit. Iar după ce a lucrat o perioadă de timp la ferma socrilor şi a deprins toate secretele din domeniu, Nicu, împins de socru-său, a devenit struna principală în dirijarea activităţii brutăriei. Îi place ţara, îi plac oamenii locului, acasă nu mai vrea să se întoarcă.
Mama lui Nicu povesteşte: „Prin tenacitate şi prin nu ştiu ce, în câţiva ani fiul meu a ajuns un conducător excepţional. N-am crezut vre-odată că-şi va găsi fericirea şi împlinirea pe alte meleaguri şi se va putea manifesta atât de repede şi atât de bine în domeniul afacerilor. Acolo nu sunt probleme cu valorificarea producţiei, sau alte probleme cu care se confruntă producătorii agricoli de la noi. Dacă ai abilităţi, nimeni nu-ţi taie aripile… Ne bucurăm, are o familie minunată în care creşte o fetiţă ca o garofiţă, ne bucurăm că e împătimit de noua lui meserie. Sunt aproape 7 ani de când a plecat, dar nici până astăzi nu ne putem împăca cu gândul. Ni-i dor şi o să ne fie mereu dor de el, e atât de departe!”…

P.S. Auzită de la mama lui Nicu, care nu a dorit să-i divulge numele fiului. I-i frică să nu-i sperie norocul. Spune că sunt prea mulţi invidioşi pe lumea asta.

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.