Divorț acoperit de taină

0
367

Două jumătăţi dintr-un întreg – aşa s-a vorbit mut timp despre Vasile şi Margareta, care erau văzuţi peste tot împreună: la serviciu, la cumpărături, la evenimente culturale, la mitinguri şi alte întruniri de ordin politic. Încremeniţi parcă în tinereţe pe veci, şi după 40 de ani de căsnicie arătau proaspeţi şi plăcuţi la chip. Medici binecunoscuţi în orăşel, dar viaţa lor de familie rămânea și a rămas o enigmă pentru cei din jur.


În scrisoarea primită la redacţie cu 8 ani în urmă, autoarea nota: „Casa lor e situată la marginea orăşelului. Izolată de noi, vecinii, dar şi de restul lumii, printr-un zid înalt, casa aceasta ne intrigă şi ne face să ne tot întrebăm: oare ce s-o fi ascunzând după poartă, după frumoasele perdele de la ferestre? Căci în afară de rudele apropiate la ei nu intră nimeni. La serviciu se bucură de stimă, el este un medic foarte apreciat de pacienţi, ea – de asemenea. Nu i-am auzit niciodată certându-se, ori vorbind de rău pe cineva. Bănuim, că acest cuplu are o poveste frumoasă de viaţă pe care nimeni n-o ştie. Poate încercaţi dumneavoastră să o aflaţi…”
Acum 8 ani, într-o zi de duminică am ajuns în faţa casei cu pricina. Mânerul înalt al porţii, care părea zăvorâtă, s-a lăsat purtat de mâna mea şi poarta s-a deschis. O curte îngrijită, cu iarbă şi flori mi-a bucurat privirea. Toată casa – îmbrăcată în verdeaţă. Liane de iederă și caprifoi cu flori gingașe de culoare roz-albuie acopereau pereții de cărămidă. Din umbra antreului, am auzit: „Veniţi încoace! Nu vă temeţi, câinele e legat.” Am mers până la uşă. O femeie înaltă, cu chipul senin m-a invitat să intru. Din camera alăturată s-a auzit o voce de bărbat. Era stăpânul casei. Şi-n duminica aceea Margareta şi Vasile au avut amabilitatea să-mi spună povestea lor de iubire cu condiția că nu o să le divulg numele și n-o să indic localitatea.

Povestea lor începe cu „Romeo şi Julieta”

S-au născut în același an, în același sat în familii obişnuite de ţărani. La şcoală au învăţat în clase paralele. Ambii au fost eminenţi la învăţătură. Toate i se dădeau uşor lui Vasile din fragedă copilărie. Făcea pentru copiii din mahala tot felul de jucării din lemn: căluţi, scăunaşe, măsuţe, căsuţe, mori de vânt etc. De la 12 ani cânta la chitară. Era un bun declamator. Desena frumos. Cu alte cuvinte, era un copil deosebit. Până şi jumătatea sa a întâlnit-o la vârsta, când colegii nici nu se gândeau la dragoste. Întâmplarea sau destinul au făcut ca la 14 ani Vasile şi Margareta să aibă rolurile principale în piesa ”Romeo şi Julieta”, jucată pe scena şcolii. Simpatia pentru drăguţa Margareta creştea de la o repetiţie la alta. Întrase în rolul lui Romeo cu tot sufletul. Margareta era la acea vreme atât de gingaşă, ca o zână din basme. Păr blond, ochi albaştri, mijloc subţire. Era deosebită de celelalte fete. Se pricepea la toate: şi la cusut, şi la ţesut, şi la cântat, şi la dansat, şi la învăţătură era prima. „O iubeam copilăreşte. Şi ea mă iubea – suav, romantic, cum e dragostea unei fetiţe. Atunci ne-am jurat să fim împreună pe veci”, îşi aminteşte bărbatul. Şi iată de atunci nu s-au mai despărţit. Cu fiecare an sentimentele lor deveneau tot mai puternice. Au mers împreună la Institutul de Medicină. S-au căsătorit în timpul studiilor, după un an de căsătorie li s-a născut o fetiţă, iar după absolvire au rămas să lucreze în Chişinău.

O situaţie de criză în relaţia celor doi

Tineri, frumoşi, deştepţi. Toată lumea le stătea la picioare la începutul carierei profesionale. Se bucurau de succes atât la serviciu, cât şi printre prietenii cu care se întâlneau mereu pe la tot felul de petreceri. Dar toate au fost în deplină armonie până la un timp. Într-o zi pe Margareta a telefonat-o la serviciu o doamnă, care o implora să i-l lase pe Vasile în pace, căci ea demult se iubeşte cu el. Apoi pe pereţii de la scara blocului în care locuiau cu chirie au început să se scrie tot felul de prostii, ce lezau onoarea şi demnitatea familiei. Vasile le ştergea, iar a doua zi apăreau altele şi mai deocheate. A făcut omul o declaraţie la poliţie, dar degeaba. În cele din urmă s-au văzut nevoiţi să se mute la altă gazdă. Şi dacă povestea cu scrisul pe pereţi s-a terminat, apoi cu telefonul-nu! Necunoscuta continua să-i toarne Margaretei gogoşi despre dragostea ei pătimaşă cu Vasile. Margareta n-a crezut, cât n-a crezut, dar până la urmă a capitulat. Şi-a strâns lucrurile, a luat fetiţa, şi a plecat la părinţi. În aceiaşi zi Vasile a ajuns-o din urmă: „M-ai făcut cel mai fericit dintre toţi fericiţii lumii şi acum vrei să mă faci cel mai nefericit dintre nefericiţi…” După o noapte încinsă s-au împăcat. Margareta a înţeles, că nu face să-ţi distrugi familia din cauza unor sunete de telefon ale unei persoane necunoscute. Chiar a doua zi și-a schimbat numărul de telefon și necunoscuta nu a mai deranjat-o. Din ziua aceea au hotărât să rămână pentru totdeauna mai aproape de părinţi. Din ziua aceea ei şi mai mult au început să preţuiască fiecare clipă trăită împreună.

„Am făcut şi fac totul ca să-i fiu pe plac”

Aşa au ajuns Vasile şi Margareta în provincie după şase ani de muncă în Chişinău. S-au angajat la muncă la spitalul raional, şi-au zidit casă frumoasă la marginea orăşelului, au mai dat viaţă încă la doi copii…
Trecuse mai bine de două ore de când cei doi soţi îmi vorbeau despre viaţa lor. Povestea şi aburul cafelei mă ameţise un pic. În timp ce Margareta a dispărut pentru câteva clipe, Vasile a continuat: „Am făcut şi fac totul ca să-i fiu pe plac. Am vrut întotdeauna s-o uimesc cu ceva. Am făcut aşa ca ei să nu-i apară dorinţa de altcineva, să nu-i pară rău că împarte zilele şi nopţile cu mine. Ca să ne ferim de rele, nu am organizat chefuri şi petreceri pompoase în casa noastră. În afară de rudele apropiate nimeni nu ne-a pășit pragul. Nici chiar cu cei mai apropiați prieteni nu ne-am întâlnit în casă la noi. Nu ne-am afișat sentimentele. Suntem considerați ca cea mai discretă familie din orășel.”
Margareta a reapărut cu o prăjitură aromitoare pe tavă. A pus-o pe masă, reluând capătul de vorbă: „Am avut ca în orice familie şi furtuni, şi soare, dar când am avut de trecut prin încercări, nu am cedat în faţa greutăţilor, am luptat împreună până la capăt. Avem trei copii mari, care şi-au găsit rostul peste hotare. Eu continui să-i fiu soţului şi prietenă şi soţie iubitoare. Şi să ştiţi că e o mare fericire să ai un lucru pe plac, să-ţi poţi consacra viaţa familiei, soţului pe care îl iubeşti. Suntem amândoi născuți în zodia Fecioară. Amândoi am preferat să păstrăm în intimitate viața personală. Ne-am ținut relațiile de familie departe de ochii curioșilor.” „Dar tinereţea de pe chipuri de unde vine?” – am mai întrebat. „Din armonia relaţiilor noastre. Adevăr vorbeşte lumea, suntem două jumătăţi dintr-un întreg și vrem să rămânem și în continuare la fel.”


Dar n-a fost să fie. Chiar dacă părea că totul decurge perfect în această familie, după doi ani de la întâlnirea noastră, cei doi soți s-au despărțit. De necrezut! după 45 de ani de căsnicie s-au despărțit. Motivele nu le-au declarat niciunul dintre ei. Margareta a plecat la unul din copii în America, iar Vasile a adus în casă o altă femeie cu 10 ani mai tânără decât el. „Suntem foarte compatibili. Îmi aduce energie și poftă de viață noua mea parteneră. E o fostă pacientă de a mea cu care am avut o aventură în primii ani de activitate la Chișinău. Ca să vă deschid secretul, e necunoscuta care o necăjea la telefon pe Margareta”, mi-a mărturisit bărbatul. Despre motivul divorțului n-a vrut să-mi vorbească.

Nina Neculce

PUBLICITATE