Polițiștii din Ocnița previn fenomenul infracțional

0
72

Angajații Inspectoratului de Poliție Ocniţa au petrecut razii în localitățile deservite. Astfel, măsurile fiind axate pe prevenirea criminalității pe teritoriul raionului Ocnița. Au fost desfășurate următoarele activități de prevenire și control.

Au fost efectuate activităţi de prevenire, a infracţiunilor patrimoniale, a furturilor din domiciliu (cartiere neluminate, parcări neautorizate), cât şi în locurile clandestine (spelunci), în vederea identificării persoanelor predispuse spre comiterea infracţiunilor și activităţi de informare şi sensibilizare a comunităţii, în scopul prevenirii infacţiunilor contra vieţii si sănătăţii persoanei.

Oamenii legii au mia verificat respectarea legislaţiei privind regimul de comercializare a alcoolului şi produselor alcoolice în cadrul punctelor de comerţ din incinta staţiilor de alimentare cu combustibil din adiacentul drumurilor publice, cu aplicarea măsurilor de documentare şi sancţionare a abaterilor constatate. Totodată polițiștii au informat cetăţenii referitor la intensificarea cazurilor de escrocherie efectuate prin intermediul rețelelor de socializare și telefon. Schemele utilizate, prin care infractorii contactează deținătorii de card și „câștigă” încrederea acestora. Escrocherii efectuate prin intermediul rețelelor de socializare.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.