Petre Popa, Directorul Teatrului „V. Apostol” din Soroca – Premiul pentru Management Artistic la GALA PREMIILOR UNITEM 2020

0
824
Captură de ecran

Duminică, 27 Decembrie 2020 s-a desfășurat GALA PREMIILOR UNITEM 2020, pentru actori și colaboratori ai teatrului, ediția a XIX, online, organizată de UNIUNEA  TEATRALĂ DIN  MOLDOVA. Președinte UNITEM – Alexandru GRECU, Artist al Poporului.

 În acest an, Premiul special al Președintelui UNITEM pentru Management Artistic a fost acordat domului Petre POPA, Directorului Teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca.

Petre POPA: „GALA PREMIILOR UNITEM 2020, a avut loc chiar de ziua națională a actorului, desigur fără public, așa cum a fost aproape întreg anul pentru teatre. Trist, dar cu speranțe. Oricum decernarea premiilor a adus o rază de lumină pentru întreaga breaslă, mai multe nume s-au înscris printre cei norocoși. Surpriză a fost să găsesc în rostirile organizatorilor și numele meu. M-am ales cu „Premiul pentru management artistic”.

Îmi exprim recunoștința față de colectivul Teatrului „Veniamin Apostol”, față de actorii, regizorii, scenografii, pictorii, compozitorii, colegii din diferite teatre care ne-au găzduit și pe care i-am avut oaspeți dragi (teatrele „M. Eminescu” din Chișinău și Botoșani, teatrelor „Ginta Latină”,  „Alexe Mateevici” din Chișinău, Teatrelor din Cahul, Bălți, Iași, Vinița, ș.a. în deosebii, aduc mulțumiri Consiliului Raional Soroca, Primăriei mun. Soroca și măriei sale, publicului de acasă și de pretutindeni, instituțiilor de învățământ și de cultură, tuuuturor (!), celor care au contribuit la devenirea teatrului sorocean. Mulțumim Uniunii Teatrale, preș., dlui Al. Grecu, pentru atenția acordată Teatrului „Veniamin Apostol” din. mun Soroca. La mulți ani!!!”

Teatrul „Veniamin Apostol” din Soroca a fost, de asemenea, menționat în alte două nominalizări ale Galei UNITEM 2020:

Premiul special al juriului – Alexandru COZUB, pentru regia la spectacolul „O simfonie pentru 3-1”, după Aldo Nicolaj, Teatrul „V.Apostol”,  Soroca;

Cel mai bun rol secundar masculin – Ghenadie GÎLCĂ, pentru rolul  Bruno,  spectacolul „O simfonie pentru 3-1”, după Aldo Nicolaj, regia Alexandru Cozub,  Teatrul „V.Apostol”,  Soroca.

GALA PREMIILOR UNITEM 2020 a desemnat cei mai buni actori și cele mai bune spectacole ale anului 2020 –  http://www.unitem.md/ . Președintele juriului de selecție este Nicolae Darie, Artist al Poporului, actor, Teatrul Național „M.Eminescu”. Membrii juriului de selecție: Vitalie Ţapeş, Maestru în Artă, regizor, doctor, profesor universitar AMTAP; Violeta Tipa, Doctor în studiul Artelor, şef secţie Arte audiovizuale, Institutul Patrimoniului Cultural.

Juriul de selecție a avut drept scop vizionarea tuturor spectacolelor în teatrele profesioniste, inclusiv la Radio şi TV, din Republica Moldova montate în perioada 1 februarie 2019 – 30 ianuarie 2020. Vizionarea a avut loc în perioada 23 septembrie  2019 – 30 ianuarie 2020, urmând ca până la 1 februarie 2020 să fie înaintate câte 3 nominalizări la cele 16 premii pentru Gala Premiilor UNITEM – 2020, ediţia a XIX- a.

PUBLICITATE