În această noapte 80 de persoane au fost evacuate dintr-un cămin din orașul Florești din cauza unui incendiu care a izbucnit în jurul orei 3 şi 40 de minute, la primul etaj al scării centrale a blocului de pe strada Mihai Viteazul.
Potrivit DSE focul a pornit la parterul scării căminului, unde era depozitat gunoiul, mistuind o suprafață de patru metri pătrați de gunoi, iar fumul toxic s-a ridicat spre scară.
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au evacuat oamenii și au lichidat arderea. În rezultat 7 persoane, dintre care 3 copii au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Potrivit medicilor la moment viața acestora este în afara oricărui pericol.
Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiștii inspectoratului general pentru Situații de Urgență al MAI.