Rublenița, Șolcani, Șeptelici și Baxani se unesc administrativ

0
2

La data de 25 mai 2026 a avut loc ședința Grupului Comun de Lucru al autorităților publice locale din comuna Rublenița, comuna Șolcani, satul Șeptelici și satul Baxani, în cadrul procesului de amalgamare voluntară.

În cadrul reuniunii au fost discutate aspecte esențiale privind etapele de implementare a reformei administrative, avantajele consolidării serviciilor publice locale și beneficiile pe termen lung pentru cetățeni.

Reprezentanții localităților participante au subliniat importanța acestui proces, care urmărește eficientizarea administrației publice, îmbunătățirea calității serviciilor și crearea unor oportunități mai bune de dezvoltare pentru comunități.

Totodată, cele patru unități administrativ-teritoriale — Rublenița, Șolcani, Șeptelici și Baxani — au aprobat deciziile de inițiere a procesului de amalgamare voluntară, formând un cluster cu o populație de peste 4.000 de locuitori.

Conform deciziilor adoptate, viitoarea unitate administrativ-teritorială consolidată va avea sediul în comuna Rublenița.

Procesul de amalgamare voluntară este considerat un pas important pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale și modernizarea administrației publice din zonă.

PUBLICITATE