La pista intrare în țară a Punctului de trecere a frontierei „Costești”, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un microbuz de model ,,Volkswagen Crafter”, ce se deplasa din Germania, având la bord pasageri și transmisiuni neînsoțite.
Acționând în cadrul operațiunii comune „TRIDENT”, angajații Poliție de Frontieră în coordonare cu funcționarii vamali, au dispus efectuarea unui controlul fizic detaliat al mijlocului de transport.
Drept urmare, în compartimentul marfar, au fost depistate 10 colectoare de admisie cu pompă și senzor, pentru automobile de model BMW, ce nu au fost declarate autorității vamale.
Valoarea estimativă a bunurilor este de 7 000 Euro.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar șoferul, un conațional în vârstă de 23 de ani riscă să fie sancționat contravențional.




















