Fără cravată cu Mircea Moldovan

0
390

„Am îmbrățișat o profesie extraordinară, căci ce înseamnă drum? Asta-i tot, eu mereu zic, drumul începe de la maternitate și se termină cu cimitirul”

CARTE DE VIZITĂ

Profesia: Om de afaceri
Născut: 13 mai 1954
Carieră: 47 de ani de activitate
Familia: Soția Nina, 3 copii și 4 nepoți
Zodia:Taur
Anotimpul preferat: Primăvara
Culoarea preferată: Albastru
Mâncarea preferată: Zeama de pește


— Cât de des purtați cravata?
— În toate zilele lucrătoare, o scot duminica. Cravata, la părerea mea, este un simbol al conducătorului. Deja de aproape 38 de ani sunt în funcție de administrator, conducător și simt că nu e bine fără cravată, am o deprindere deja.

— Fără cravată, cine este Mircea Moldovan?
— Când scot cravata totul se schimbă, de la mers și până la vorbă. Fără cravată vorbesc mai mult.

— De unde începe drumul vieții?
— Din satul Berestea, regiunea Cernăuţi, un sat cu tradiții frumoase și oameni cumsecade. Un sat de români care mi-a influențat viața și concepțiile vieții. M-am născut într-o familie de țărani sovietici, tăticu avea studii speciale medii la Iași, dar fiind în lista dușmanilor poporului, nu a avut dreptul de a activa, iar mămica este din satul Larga, r-nul Briceni, a făcut liceul de fete din Lipcani. Am un frate inginer și o soră, profesoară.

— Ați fost un copil cuminte?
— Trăiam lângă pădure, aveam multe jocuri în copilărie, începând de-a războiul și terminând cu skyatul. Foarte frumoase amintiri. Șotii făceam multe ca și toți copii. Pe când aveam vreo 5- 6 ani, aflasem de la părinți că pământul este rotund, împreună cu doi vecini, am început a săpa cu hârlețele o gaură ca să ajungem în America. Îmi plăcea pescuitul, toată vara aveam de crescut iepuri și viermi de mătase. Creșteam și un vițel, pe care toamna îl vindeam, iar din banii obținuți, părinții ne cumpărau haine și cele necesare pentru școală.

— Iubeați să mergeți la bunei?
— Un an și jumătate am trăit la bunica din partea mămicăi, în satul Larga, raionul Briceni. Eram clasa 5-6, iaca acolo a fost bine, libertate absolută. Bunica lucra la conacul boieresc, ea la muncă dar eu în libertate. Acolo începusem să fumez… tare bine a mai fost la bunica.

— Ați fost un elev exemplar?
— Am învățat foarte bine și îmi plăceau obiectele fixe. Am absolvit 8 clase la școala din sat, iar 10 clase la școala din satul Boian. Am avut parte de profesori și colegi foarte buni. Din 18 absolvenți, 12 am intrat în instituțiile superioare de învățământ.

— Cum au fost anii studenției?
— După absolvirea a 10 clase, am depus actele la Colegiul Politehnic din Chișinău, la facultatea de electronică, îmi doream să fiu constructor de radio, examenul l-am susținut bine, dar concursul nu l-am trecut. Atunci din întâmplare am fost îndrumat de profesorii de acolo să merg să-mi încerc norocul, la alte două facultăți de construcție. Am depus actele la facultatea de construcții drumuri auto. Am îmbrățișat o profesie extraordinară, căci ce înseamnă drum? Asta-i tot, eu mereu zic, drumul începe de la maternitate și se termină cu cimitirul.

— Mai țineți minte cum a fost prima zi de muncă?
— După absolvirea facultății, eu fiind cu cel mai mare bal, eram primul pe lista îndreptărilor la muncă, am optat pentru Chișinău, fiindcă aici mai făceam niște cursuri, deoarece toată viața mi-am dorit să fiu profesor, dar îmi pare bine că sunt inginer. Până la urmă am ales Florești, fiindcă sora se căsătorise la Florești. Am început să lucrez la Direcția de construcție . Mereu am fost interesat de cercetări și stagieri, am fost și am văzut cum se construiesc drumurile în Austria, Polonia, SUA, Suedia.

— Sunteți un lider sever?
— Nu. Sunt democrat, dar dacă trebuie pot fi și sever.

— Prima dragoste?
— A fost, în clasa a 10, îmi plăcea o fată, dar după absolvirea școlii, am luat direcții diferite. Dar cu soția ne cunoșteam mai demult, dar focul dragostei s-a aprins la Florești.

— Cum a fost nunta?
— Nunta a fost în satul meu de baștină, la Berestea. O nuntă mare cu tradiții, fără ”legături” dar cu ”zestre” și alte obiceiuri frumoase.

— Ce ați învățat de la părinți?
— Totul. Tata a fost cel mai cărturar om din sat, am avut de la cine învăța. Mămica era o gospodină extraordinară. Aveam război de țesut covoare acasă, și sâmbetele adesea erau șezătoare.

— Ce calități apreciați la oameni?
— Omenia, responsabilitatea și să știe să-și îndeplinească obligațiunile pe care le are în societate.

— Cea mai fericită zi din viața dstră?
— La Iași am trăit cea mai fericită zi din viața mea. Atunci când am regăsit numele fetiței mele, în lista Universității de Medicină. Acea trăire, o am pentru toată viață.

— Cel mai trist moment din viața dstră?
— Când a murit mămica, la mine în brațe.

— Ce vă liniștește?
— Lucrul cu schemele electrice. Îmi plac munții, eu liniștit schimb mare pe munte. Mă liniștește și o carte bună.

— Credeți în Dumnezeu?
— Cum spune părintele Milea de la Buzău, ”Mare este Dumnezeu”, el este acela care m-a provocat și implicat în construcția bisericilor. Piatra de temelie la două biserici din Soroca, a fost pusă de mine. Este vorba de biserica din lemn de pe malul Nistrului și biserica din parcul ”Mihai Eminescu”.
— La ce visați?
— Am avut multe provocări și scopuri în viață pe care le-am atins, dar mai am un vis mare, dar vi-l spun când se îndeplinește.

— Banii aduc fericirea?
— Nu. Banii sunt necesari, dar numai spre ei să te uiți e foarte rău. Cu bani, foarte multe omul nu poate cumpăra.

— Sunteți un om fericit?
— Da. Copii sunt bine, mă bucur că sunt la Chișinău și nu peste hotarele țării. Sunt un om fericit și împlinit.

PUBLICITATE