Inspectorii de mediu din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Ocnița au desfășurat razii în teren, având ca scop protecția mediului înconjurător și verificarea respectării legislației de mediu.
În urma controalelor efectuate, au fost depistate cazuri de tăiere ilicită a arborilor de specia nuc, amplasați în fâșia de protecție a câmpurilor din localitatea Mihălășeni. Persoanele implicate au fost identificate în flagrant, iar pe numele acestora au fost întocmite procese-verbale contravenționale, în conformitate cu prevederile Codului contravențional al Republicii Moldova.
Contravenienților le-au fost aplicate amenzi, iar prejudiciul cauzat mediului a fost calculat și urmează a fi achitat conform legislației în vigoare.
Totodată, masa lemnoasă rezultată în urma tăierilor ilegale a fost transmisă Primăriei Mihălășeni, în baza unui Act de primire-predare, pentru păstrare și gestionare ulterioară conform cadrului legal.




















