Starturi Vesele – un început sănătos, un viitor prosper

0
85

Pe 7 aprilie curent, Gimnaziul „Viorel Ciobanu” din satul Șuri, a găzduit un eveniment special, dedicat Zilei Mondiale a Sănătății, cu genericul „Starturi Vesele – un început sănătos, un viitor prosper”, fiind organizat de Elena Bejenari, profesoară de educație fizică, Tatiana Viță, profesoară de biologie, și Delia Edinciu, asistenta instituției.

Eroii zilei au fost elevii claselor a V-a „A” și a V-a „B”, care au fost provocați să-și pună în valoare atât forța fizică, cât și istețimea, creativitatea și spiritul de echipă. Copiii au alergat, au jucat diverse jocuri cu mingea și au spart baloane într-o atmosferă plină de energie. Într-una dintre probe, doi colegi au fost provocați să meargă împreună, ținând o minge între ei, fără să o scape, ceea ce a testat coordonarea și colaborarea.

Proba la atenție „Cine trage primul coarda?” a fost una dintre cele mai amuzante, stârnind aplauze și râsete. Imaginația și gândirea au fost stimulate în momentul, în care echipele au format cuvinte care încep cu literele din cuvântul „sănătate”, au scris termeni, legați de un stil de viață sănătos și au selectat produsele corect, pe care le-au așezat în coșul echipei lor.

O altă provocare a fost asamblarea unei imagini decupate în mai multe piese, unde s-au remarcat atenția și răbdarea. Activitatea s-a încheiat cu o variantă interesantă a jocului „scaunele muzicale”, în care copiii nu au reacționat la muzică, ci la fluier, punându-și la încercare reflexele și viteza de reacție.

Concursul a fost evaluat de un juriu, în componență cu:  Ina Grădinari, Steluța Spoială și Nelea Avalisoaie, care au urmărit cu atenție desfășurarea probelor și au apreciat implicarea fiecărui copil. La final, toți elevii au fost premiați cu diplome, oferite de Steluța Spoială, directoarea gimnaziului, în semn de recunoaștere pentru efort și entuziasm.

Deși a fost un concurs, adevărata câștigătoare a fost prietenia. Elevii au avut ocazia să-și împărtășească părerea despre activitate, să vorbească despre cum s-au simțit și ce dificultăți au întâmpinat, oferind un moment sincer și plin de emoție.

Evenimentul a fost o reamintire că sănătatea este esențială pentru o viață echilibrată și fericită. Ea nu înseamnă doar mișcare fizică, ci și o alimentație corectă, gândire pozitivă, somn odihnitor și relații armonioase. Prin joc și distracție, copiii au învățat, că obiceiurile sănătoase se formează de mici și că un început activ poate duce la un viitor prosper.

Evelina PÂNZARU,

membră a HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști,

Centrul de Creație a Copiilor Drochia

PUBLICITATE