Reprezentanții Comisiei pentru prevenirea și lichidarea comerțului ambulant stradal, au efectuat mai multe razii. La intrarea în Piața Agricolă, au fost ridicați zeci de vânzători ambulanți, care-și videau marfa fie pe trotuar, sau mese improvizate. Comercianții au fost informați, despre interzicerea desfășurării comerțului stradal neautorizat de produse alimentare și altor mărfuri (produse industriale, chimice, îmbrăcăminte, electrocasnice, etc.) în afara pieții agrigole de pe strada Ștefan cel Mare. Membrii comisiei, au inspectat și piața, pentru a vedea dacă dispune de locuri libere, care momentat erau în proporție de 70 la sută. Pensionarilor, li s-a comunicat că sunt scutiți de plata pentru aceste locuri.
De asemenea, au fost atenționate persoanele, care vor ignora și vor continua să încalce prevederile legislației cu privire la comerț. Aceastea vor fi supuse preluării exemplarelor de produse alimentare pentru stabilirea conformității calității și riscă aplicarea amenzilor pentru încălcarea condițiilor și normelor necesare pentru comercializarea de produse alimemtare sau a altor mărfuri.
Serviciul de Presă al Primăriei Municipiului Soroca






















