În conformitate cu Autorizația pentru Tăieri ale Vegetației Forestiere, nr. P-7021/2025, eliberată de Agenţia de Mediu, la Soroca, a început tăierea copacilor uscați, care prezintă pericol pentru locuitori. Lucrările silvotehnice, sunt efectuate de către muncitorii de la Secția de Amenajare și Înverzire, care curăță copacii de crengile uscate, dar totodată, defrișează și copacii uscați.
Potrivit Autorizației pentru Tăieri ale Vegetației Forestiere, urmează să fie tăiați 171 de copaci uscați. Lemnul este depozitat și luat la evidența primăriei și repartizat în urma deciziei Consiliului Municipal. La moment, lucrările sunt pe ultima sută de metri și se desfășoară în sectorul Soroca Nouă.
Serviciul de presă al Primăriei municipiului Soroca





















