Tragedia de la Cernobîl – amintiri de coșmar

0
157

În fiecare an întreaga comunitate își amintește   cu  fiori  în  suflet  de accidentul nuclear de la centrala atomoelectrică de la Cernobîl din 1986 care se numără printre cele mai mari dezastre produse de om.

Potrivit specialiştilor, efectele accidentului de la Cernobîl pot fi comparate cu cele produse în urma exploziei a 500 de bombe nucleare, de mărimea celor de la Hiroshima şi Nagasaki. Statisticile arată că peste 60 000 de oameni au murit ca urmare a radiaţiilor, iar mai mult de două milioane au avut şi mai au de suferit.

La Drochia în fiecare an se comemorează victimele acelui masacru nuclear, care a răpit multe  vieți omenești, printre care au fost basarabeni, soldați, tineri, care tocmai trecuseră în rezervă, dar care, totuși, au fost trimiși pentru a lichida consecințele catastrofei nucleare.

Cu cuvîntări de omagiu, pentru comemorarea victimelor din raionul Drochia, dar și pentru susținerea veteranilor de la Cernobîl, rămași în viață, care au participat la lichidarea consecințelor catastrofei nucleare, au venit  Igor Conea, președintele Asociației de veterani din Cernobîl, Vasile Grădinaru, președintele raionului Drochia, Pavel Rusu, secretarul Consiliului orășenesc și Sergiu Chistrea, șeful Secției Administrativ Militare din raionul Drochia.

Un frumos omagiu a fost adus de elevii Liceului Teoretic ”Ștefan Cel Mare ” din or.Drochia, care au prezentat un recital tematic și elevii de la Centrul de Plasament ”Căldura Casei”, care au interpretat o melodie în cinstea celor, care și-au jertfit viața în urma lichidării consecințelor groaznicei catastrofe de la Cernobîl.

În finalul evenimentului a fost oficializată o slujbă divină  întru  pomenirea celor  trecuți  în neființă și a urmat depunera de flori la monumentul victimelor de la Cernobîl.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.

*

code