Curaj, Devotament, Sacrificiu

0
1103

Salvatorii sunt cei care știu ce înseamnă cu adevărat curajul și sacrificiul. Sunt cei care intervin pentru a da ajutor în cazuri excepționale: incendii, accidente, inundații, cutremur sau alte situații de urgență, misiunea lor principală fiind de a proteja oamenii, bunurile și mediul.

Salvatorul este cel care pleacă dimineata, fără a ști când și dacă se va întoarce. De multe ori pășește dincolo de limite, pentru a înfrunta pericolul. Este cel care aleargă spre flăcări sau ruine, în timp ce toți fug de acolo. Se pregătește fizic și mintal pentru situații grave și mereu speră că nu va fi nevoie de experiența antrenamentelor. Mulți oameni au impresia că salvatorii pot ajunge pentru intervenție în câteva secunde. Și chiar dacă ajung într-un timp scurt (3-5 minute) tot sunt întrebați de ce ajung așa greu. Atât de mult sunt necesari în momentul potrivit. Puțini însă știu, ce se întâmplă în acel moment în inima omului la datorie, deoarece în cazuri excepționale el trebuie să acționeze întotdeauna prompt și corect, deoarece pompierul greşeşte o singură dată, și atunci din motiv că se dedică prea mult meseriei. Prima eroare de obicei îi costă viața. Salvatorul este “expert” în aproape orice. E muncitorul care înlătură obstacolul pentru a ajunge la foc, e chimistul de la o scurgere de materiale toxice, e medicul de la un accident serios, e consilierul de după un incendiu sau un deces, e profesorul care ține lecții la școală despre pericolele în caz de incendiu sau cutremur, e mecanicul care pune la punct mașina de intervenție, e cel care ține echipa unită, e unul întreg cu ceilalți pompieri. Sunt primii care ajung și ultimii care pleacă. Este o meserie de o responsabilitate și dăruire deosebită, nu în zădar cei mai mulți copii spun că atunci cînd vor crește mari vor să  devină pompieri.

Mihai Borș, șef DSE Soroca

Pe parcursul anului 2017 în cadrul DSE Soroca (Soroca, Drochia, Floreşti) subunităţile salvatori şi pompieri au efectuat 1006 de intervenţii, DSE Soroca a efectuat 296 intervenţii. Pe parcursul anului trecut pe teritoriul Direcţiei Situaţii Excepţionale Soroca pe teritoriul celor trei raioane au avut loc 101 de intervenţii la incendii. Pentru prevenirea situațiilor excepționale, angajații direcței au desfășurat mai multe campanii și activități  pe teritoriul raionului. Astfel, în perioada 24-26 mai 2017, a fost efectuat controlul complex în domeniul Protecției Civile al raionului Soroca, activitate apreciată la un nivel înalt de comisia Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI.  De către Secția Apărarea împotriva incendiilor pe parcursul anului au fost desfășurate mai multe campanii de prevenire a situațiilor de risc și anume „Școala securității”, „Caravana de Crăciun”, „O casă protejată, o viață salvată”, dar și diverse activități de verificare a sobelor și a canalelor de evacuare a fumului. În cadrul campaniei „O casă protejată, o viață salvată”, angajații direcției au instalat și continuă să instaleze detectoarelor de fum în casele persoanelor aflate în situații de risc, din localitățile raionului, pentru prevenirea incendiilor.

Totodată de către Serviciul Protecție Civilă au fost desfășurate mai multe campanii de informare cât privește riscurile deplasării pe gheața fragilă, scăldatul în locuri interzise, măsurile întreprinse în caz de cutremur, inundații, etc. În preajma sărbătorilor de iarnă, pentru  a preveni riscurile incendiilor, echipa DSE Soroca a mers în mai multe familii cu copii pentru a le vorbi despre siguranță, dar și a le împărți daruri de revelion. În condițiile meteo nefavorabile, salvatorii au venit în ajutorul şoferilor blocaţi în zăpadă și au intervenit la tractarea mașinilor blocate. În cadrul DSE Soroca își desfășoară activitatea 53 de angajați, iar 35 din ei sunt pompieri. Spectrul de intervenţii a salvatorilor este unul destul de vast și de o responsabilitate enormă.

În acest sens, sărbătoarea profesională Ziua Salvatorului este un bun prilej de a exprima aprecierea pentru bărbăția prin care vă manifestați, cîștigînd pe bună dreptate stima și respectul cetățenilor. În data de 5 aprilie, în Republica Moldova  sărbătorim Ziua vitejiei, a curajului şi a devotamentului, îmbinate toate în nobila meserie de Salvator. Din partea mea, pentru întreg efectivul DSE Soroca și subdiviziunilor subordonate, aduc sincere urări de felicitare cu ocazia zilei profesionale, pentru eforturile depuse în prevenirea şi lichidarea consecinţelor situaţiilor de risc, pentru devotamentul şi sacrificiul demonstrat zi de zi. și Vă doresc să aveți curaj, vitejie, să purtați în continuare în inimi triumful demnităţii, iar în gînduri – simţul responsabilităţii, deoarece aveți ca misiune salvarea vieții omenești, precum și asigurarea protecției și liniștii cetățenilor.

 

Stimați angajați ai Direţiei Situații Excepționale Soroca!

 Consiliul Raional Soroca exprimă cele mai sincere urări cu prilejul Zilei Dumneavoastră profesionale – Ziua Salvatorului. Apreciem eforturile depuse de fiecare dintre Dumneavoastră în prevenirea și lichidarea consecințelor situațiilor de risc, Vă suntem recunoscători pentru abnegația, curajul și jertfirea pe care o manifestați în situațiile de criză. Vă dorim tuturor mult curaj, tărie de caracter, putere de muncă, sănătate, bunăstare, împliniri și succese remarcabile atît în plan profesional, cît și personal.

Cu profund respect, Muntean Ghenadie, Președinte al Raionului Soroca

 

Cu ocazia zilei de naştere a Şefului DSE Soroca, colonel al serviciului intern BORŞ Mihail, întreg efectivul Direcţiei Situaţii Excepţionale Soroca, adresează cele mai sincere urări de bine şi sănătate, succese şi prosperitate. Fie ca această zi frumoasă să Vă aducă bunăstarea în casă, zîmbete voioase şi fericire, linişte şi pace în suflet, putere de a Vă bucura de fiecare clipă, realizarea celor mai nobile intenţii, prosperitate, vise împlinite şi armonie deplină. Munca pe care o depuneţi zi de zi să Vă aducă satisfacţie şi progres, iar situaţiile cu care vă confruntaţi să vă facă mai puternic şi dornic de a îmbunătăţi calea profesională pe care aţi ales-o.
Vă dorim multă sănătate, linişte şi siguranţă, spor la muncă şi bucurie de la cei dragi! LA MULŢI ANI!!!

 

PUBLICITATE