Nici nu se putea mai revoltător! S-o înşele soţul cu o slută care închega apele de urâtă ce era, n-a crezut nici n-a gândit! Nu i-ar fi fost ciudă dacă măcar era o femeie frumoasă, cultă, dar aşa, nu de ajuns că era urâtă, dar mai era şi proastă pe deasupra. Vorba e de o colegă de serviciu a soţului, care avea 35 de ani şi nu era căsătorită.
Emilia nu-l înşelase niciodată pe Adrian şi credea că nici el nu o înşeală, pentru că nu avea dovada vreo unei trădări. În ziua ceea a tras cu ochiul din neavând ce face prin telefonul lui mobil. În clipa când se uita cine l-a mai apelat, tocmai sosi următorul mesaj: „Vreau să-ţi mărturisesc că tot ce am simţit ieri alături de tine este dragoste. Aşa cum nimeni nu poate fără căldura soarelui, aşa nici eu nu-mi pot închipui viaţa fără îmbrăţişările tale, fără căldura corpului tău, fără sărutările tale fierbinţi, fără… Te iubesc. Abia aştept să vină ziua de mâine să te servesc cu o nouă porţie de dragoste. A….”
Pentru câteva zile Emilia devine detectiv
Preţ de câteva minute Emilia încremenise cu telefonul în mână. Soţul la acea oră îşi făcea baie. După ce şi-a revenit un pic, a închis telefonul şi încerca să ghicească cine o fi amanta. Când Adrian a ieşit din baie ea s-a străduit să fie calmă şi drăguţă de parcă nici nu ar fi citit acel mesaj. Iar noaptea în pat i-a oferit dragostea aşa cum ştia ea mai bine s-o facă. A doua zi s-a pus pe urmărit. Ştiind că soţul seară de seară e în familie a intuit că se dă în dragoste cu amanta la ora prânzului, aşa cum o făcea chiar sora ei cu şeful. Dar unde se întâlnesc?- aceasta era întrebarea. La ora prânzului Emilia stătea deja într-un ascunziş din preajma firmei, unde munceau soţul ei şi amanta. Pe uşă au ieşit mai multe doamne. Apoi a ieşit şi Adrian. A traversat strada şi s-a îndreptat spre casa acoperită cu tablă roşie. A intrat în curte. În timp ce deschidea portiţa, Emilia l-a fotografiat. În următoarea zi s-a repetat acelaşi scenariu. De data aceasta l-a fotografiat când ieşea din casa amantei. Dar nu ştia Emilia cine locuieşte în acea casă. Peste vreo două zile a aflat-o şi pe asta. Era casa Agnesei, cea mai urâtă femeie din colectivul soţului. Agnesa în zilele celea de urmărire nu ieşea din casă pentru că era în concediu. După mai bine de o săptămână de pândit pe la colţuri, Emilia avea să-şi pună soţul în faţa faptului împlinit.
Adrian pus în faţa dovezilor îşi recunoaşte vina
Într-o seară, mulţumit de ziua ce trecuse, mândru şi fercheş ca de obicei, Adrian s-a întors acasă. Nimic nu prevestea scandalul. Fiul de şapte ani i-a sărit bucuros în braţe, la bucătărie soţia îl aştepta cu mâncarea nici rece nici fierbinte. După ce au servit în linişte cina şi au trimis copilul la culcare, Emilia cu vocea, tremurând de emoţie şi-a luat bărbatul la “vatra jocului”. La început acesta a încercat să nege totul, dar când a fost pus în faţa dovezilor n-a avut încotro, a recunoscut că s-a dat în dragoste cu urâta. Emilia nu mai putea de furie. Şi-a încleştat mâinile în umerii lui şi striga: “Animalule! Nesocotitule! Ai uitat că mi-ai jurat credinţă veşnică şi iubire eternă? Cum ai putut, blegule, să mă pui pe același cântar cu sfrijita ceea?! N-am crezut să ajung umilită în asemenea hal. Măcar de te duceai la una mai frumoasă şi mai deşteaptă decât mine, mai treacă-meargă, dar aşa…” Şi vorbele de ocară curgeau şuvoi. El tăcea ca un copil vinovat. Niciun suspin, niciun zvâcnet nervos. În cele din urmă a zis: „Recunosc, am greşit. Sunt vinovat. A fost o rătăcire pe care nu mi-o pot explica. Este adevărat, m-a ademenit Agnesa cu dorinţe fierbinţi. E singură şi are şi ea nevoie de bărbat. Dar să ştii că aşa urâtă cum e, are un suflet frumos şi în pat e numai scântei.” Atâta i-a trebuit Emiliei. S-a înfuriat şi mai tare: “Te-ai găsit tu, milostivul să oblojeşti durerea unul suflet singur! Ce mărinimos te-a mai făcut maică-ta, nici n-am ştiut! Dacă-i aşa, pleacă la ea! Gata! Până aici a fost. Fă-ţi bagajele chiar de acuma seara şi du-te la molia care e toată numai scântei! Nu mai vreau să-mi duc viaţa alături de tine. Divorţăm!…”
Mai fericiţi decât toţi fericiţii
După o noapte de ameninţări cu divorţul, dimineaţa Adrian a căzut în genunchi în faţa soţiei. „Ştefan nu trebuie să sufere. El are nevoie de ambii părinţi. Iartă-mă, te rog!”, i-a cerut rugător şi s-a jurat că n-o să mai calce strâmb niciodată. Dar Emilia părea de neclintit. L-a tot ţinut aşa într-o stare de încordare câteva luni. Viaţa lor era mai mult tăcere. Adrian se ruga Cerului să fie iertat. În cele din urmă Emilia a cedat, a iertat. În numele copilului s-au împăcat cu condiţia că dacă mai calcă odată pe bec să nu mai aibă nas să ceară îndurare şi iertare. Şi i-a mai spus că nu-l mai poate iubi aşa cum l-a iubit, i s-a răcit inima pentru el. Erau doar vorbe, în realitate îl iubea. Trebuie să vă spun că după această întâmplare Adrian a devenit de mătase. S-a făcut mult mai drăguţ şi mai atent cu soţia şi copilul. Nu le refuza nimic. Lucrurile în bine evoluau de la sine în casa lor. Tot mai des o acoperea cu momente de intimitate. A început să pună preţ pe micile detalii ale vieţii: o floare, un sărut, o ridicare în braţe. La 32 de ani Emilia a rămas însărcinată pentru a doua oară. Nu-l văzuse niciodată pe Adrian mai fericit ca atunci când i-a comunicat că vor avea o fetiţă. „Nici nu ştii cât de fericit m-ai făcut. Am să-ţi fiu veşnic recunoscător pentru acest dar. Visul meu să avem şi o fetiţă se împlineşte! O să fie frumoasă şi deşteaptă ca tine”, i-a spus cu bucurie şi a ridicat-o în braţe în plină stradă, acoperind-o cu sărutări în văzul trecătorilor. Astfel zilele în casa lor deveneau din frumoase în preafrumoase. Dimineţile începeau cu zâmbete calde, învăluitoare, dăruite reciproc. Serile veneau cu dor şi foame unul de celălalt. Adrian îi repeta mereu: „Îţi mulţumesc că m-ai iertat. Tu eşti tot ce-mi doresc şi niciodată n-am să mai rătăcesc. “ Aşa au ajuns la ziua de 27 noiembrie când s-a născut Ilincuţa. Deşi era sfârşit de toamnă era o zi însorită. Adrian cu Ştefănel grăbeau spre maternitate. Au trecut pe la florărie. Ajunşi la spital, din buchetul mare de flori împărţeau la toată lumea câte o floare. Bucuria trebuia înmulţită. O trăire deosebită a încercat când şi-a luat fetiţa în braţe. După ce i-a sărutat mâinile soţiei şi a îmbrăţişat-o cu afecţiune, Adrian a rostit: “Am senzaţia că trăiesc într-un vis. Şi această senzaţie mă copleşeşte. E de fapt un vis împlinit. Nu-mi vine să cred că am ajuns să fiu tătic de fetiţă…” Emilia nu l-a lăsat să-şi termine gândul, s-a ridicat de lângă micuţă, i-a cuprins gâtul cu mâinile şi după ce i-a oferit un sărut i-a şoptit: “Meriţi Adrian, meriţi. Eşti iubirea mea. Domnul să ne aibă în pază!”
P.S. Se întâmplau toate acestea în 2016. Emilia şi Adrian locuiau atunci în oraşul Bălţi. De trei ani au plecat în Irlanda. Au respectiv 41 şi 43 de ani. Îşi trăiesc în continuare viaţa în pace şi înţelegere. Sunt mulțumiți de viața de acolo. Spun că legislația muncii te protejează altfel decât la noi, drepturile în domeniul muncii sunt respectate cu strictețe. Deocamdată muncește numai Adrian, oricum salariul le ajunge să-și întrețină familia. Emilia stă acasă cu al treilea copil –un băiețel de un an și jumătate.
Nina Neculce
