Dumunică, 18 iunie, în satul Dărcăuți, raionul Soroca a avut loc Festivalul Local ,,Poienița meliferă” organizat de către GAL Colinele Nistrene în parteneriat cu primăria Dărcăuți. Evenimentul a fost organizat în cadrul Programului Fondul Inovatori 2.0 în cadrul proiectului ,,Apicultura, tradiție și sursă de venit în mediul rural”.
Toți cei prezenți la festival au avut posibilitatea să procure miere de albine și produse apicole direct de la producători.
La eveniment au participat cu un program artistic elevii Colegiului de Arte “Nicolae Botgros”, colectivul de dansatori “Soroceanca”, fanfara colegiului, colectivele artistice din comuna Rublenița și satul Baxani, interpreta Cociurca Carolina din satul Rudi precum și mica interpretă Pocitari Sorina din satul Schineni.
Localnicii comunei s-au implicat activ la amenajarea teritoriului și pregătirea bucatelor, un aport deosebit și-au adus în cadrul evenimentului vânătorii din comuna Dărcăuți, care s-au implicat timp de două zile și au contribuit la prepararea bucatelor tradiționale, mamaligă cu zeamă de pește și friptură de porc.
“Mulțumesc agenților economici din localitățile Schineni, Iarova, Tătărauca Veche, Rublenița, Darcăuți și Mălcăuți, meșterilor populari din comuna Rublenița și colegilor din primăriile Șolcani, Schineni, Iarova, Rublenița, Baxani, Rudi și Holoșnița pentru sustinerea acordată. Desigur aduc mulțumiri colectivului de conducere GAL Colinele Nistrene pentru organizare și finanțarea acestui Festival.
Numai organizînd un astfel de eveniment, poți vedea gradul de implicare a fiecărui angajat, s-au locuitor ai comunei. Numai împreună am reușit să facem această sărbătoare atât de frumoasă într-un timp foarte restrîns și totodată să demonstrăm că dacă se vrea, se poate“, – a precizat Oleg Rozimovschi, primarul comunei Dărcăuți.
Activitățile desfășurate au fost co-finanțate de către USAID Moldova și Polish aid Moldova în cadrul Fondului de Dezvoltare Tematică „Inovatorii 2.0” al proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală”, implementat de Solidarity Fund PL in Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER in Moldova. Partenerul strategic – Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare”.






























