La Grădinița nr. 17 „Cheița de Aur” din municipiul Soroca a fost deschisă prima grupă creșă din instituție „Ciupercuțele”. Spațiul este dotat cu sală de joacă modernă, mobilier nou, podea caldă, jucării, grup sanitar adaptat vârstei copiilor, dar și bucătărie pentru repartizarea bucatelor și dormitor separat.
Deschiderea grupei a fost posibilă datorită Programului „Satul European 2”. Părinții spun că noile condiții îi vor ajuta să revină mai ușor la serviciu sau să ofere mai mult timp copiilor mai mici din familie.
Potrivit primarei municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi, aceasta este a doua grupă creșă inaugurată în instituțiile preșcolare din oraș, iar în perioada următoare urmează să fie deschise încă două.
Începând de săptămâna viitoare, noua grupă își va deschide ușile pentru 15 copii, cu vârsta cuprinsă între un an și doi ani. În prezent, Grădinița nr. 17 „Cheița de Aur” este frecventată de peste 250 de copii.










































