Testare tematică la biologie, chimie și fizică pentru elevi din 682 de instituții

0
10

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare organizează, în perioada 10-12 noiembrie 2026, testarea tematică la biologie, chimie și fizică pentru elevii claselor a VIII-a. La evaluare vor participa elevi din 35 de raioane și municipii ale Republicii Moldova.

Până la sfârșitul zilei de 9 noiembrie, pentru participarea la testare s-au înregistrat 682 de instituții de învățământ. Pentru proba de biologie s-au înscris 14 794 de elevi din 597 de instituții, pentru cea de chimie – 13 646 de elevi din 544 de instituții, iar pentru cea de fizică – 13 202 elevi din 522 de instituții.

Testarea urmărește evaluarea competențelor elevilor la cele trei discipline și se va desfășura prin probe scrise. Participarea instituțiilor se realizează atât prin înscriere voluntară, cât și prin selectare în baza unui eșantion.

„Prin această testare ne propunem să vedem în ce măsură elevii și-au format competențele prevăzute de curriculum la biologie, chimie și fizică și unde întâmpină dificultăți. Rezultatele ne vor ajuta să identificăm aspectele care necesită mai multă atenție la clasă și să orientăm sprijinul oferit profesorilor și elevilor, pentru a îmbunătăți învățarea la aceste discipline”, susține Lilia Ivanov, directoare ANCE.

Lucrările vor fi evaluate de comisii raionale și municipale, constituite prin ordinul organului local de specialitate în domeniul învățământului. Rezultatele vor fi centralizate și transmise Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, iar lucrările evaluate vor fi returnate instituțiilor de învățământ.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare le urează succes tuturor elevilor participanți!

PUBLICITATE