Consiliul Regional al Elevilor din Florești și-a început activitatea pentru noul an

0
25

Consiliul Regional al Elevilor din raionul Florești a desfășurat prima ședință din acest an, reuniune în cadrul căreia a fost actualizată componența structurii și au fost întâmpinați noii membri ai echipei.

În cadrul întâlnirii, elevii au discutat despre obiectivele Consiliului pentru noul mandat, modul de consolidare a unei echipe unite, precum și despre planul de activitate pentru anul 2026–2027. Totodată, au fost abordate oportunitățile de colaborare și dezvoltare a unor parteneriate, dar și modalitățile prin care ideile elevilor pot fi transformate în proiecte și inițiative concrete.

Un moment aparte al ședinței a fost dedicat experiențelor acumulate de câteva dintre membrele Consiliului în cadrul taberei de vară „Europe for YOUth – Ambasadorii Valorilor Europene”. Acestea le-au împărtășit colegilor cunoștințele și experiențele dobândite în cadrul programului.

Reprezentanții Consiliului Regional al Elevilor din Florești spun că își propun să fie o echipă activă și unită, care să promoveze vocea elevilor și să contribuie la producerea unor schimbări pozitive în comunitățile din raion.

PUBLICITATE