Ședință de lucru privind încorporarea în serviciul militar la Soroca

0
4

Comisia de încorporare în serviciul militar din raionul Soroca s-a întrunit, la 20 octombrie 2026, în cadrul unei ședințe de lucru desfășurate în sala de ședințe a Consiliului Raional Soroca.

La ședință a participat vicepreședintele raionului Soroca și președintele Comisiei de încorporare, Iurie Tănase. Alături de acesta, au fost prezenți membrii comisiei, reprezentanți ai Centrului Militar Teritorial Soroca și ai Inspectoratului de Poliție Soroca, specialiști în domeniul protecției civile, precum și cadre medicale responsabile de evaluarea stării de sănătate a recruților.

În cadrul reuniunii au fost examinate patru cazuri incluse pe ordinea de zi. Membrii comisiei au analizat situațiile prezentate și aspectele ce țin de recrutare, încorporare și îndeplinirea obligațiilor militare.

Discuțiile s-au desfășurat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, fiind examinate circumstanțele fiecărui caz și responsabilitățile instituțiilor implicate în procesul de recrutare și încorporare în serviciul militar.

Ședința face parte din activitatea desfășurată la nivel raional pentru organizarea și monitorizarea procesului de încorporare în serviciul militar.

PUBLICITATE