Permise de conducere cu semne de falsificare, depistate la Otaci și Lipcani

0
1

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au documentat două cazuri de depistare a unor permise de conducere cu semne de falsificare, în punctele de trecere a frontierei Otaci și Lipcani.

Primul caz a fost înregistrat în PTF „Otaci”, pe sensul de intrare în Republica Moldova. În cadrul verificărilor efectuate în linia a doua de control, polițiștii de frontieră au depistat, în portmoneul unui cetățean al Georgiei, pasager pe ruta Kiev–Chișinău, un permis de conducere pretins a fi eliberat de autoritățile turce, pe numele acestuia. Documentul prezenta semne de falsificare.

Cel de-al doilea caz a fost depistat în PTF „Lipcani”, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. În timpul verificărilor efectuate în linia a doua de control, asupra unui cetățean al Republicii Moldova, care deține și cetățenia română, a fost identificat un permis de conducere pretins a fi eliberat de autoritățile române, care prezenta, de asemenea, semne de falsificare.

Ambele documente au fost ridicate, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Poliția de Frontieră reamintește că deținerea sau folosirea documentelor falsificate poate atrage răspunderea contravențională sau penală, în condițiile legislației în vigoare.

PUBLICITATE