MEC și comunitatea din Otaci, în dialog pentru o participare mai mare a copiilor romi la educație

0
19

Identificarea soluțiilor pentru creșterea accesului copiilor și tinerilor romi la educație și prevenirea absenteismului și abandonului școlar a fost subiectul reuniunii, organizată de Ministerul Educației și Cercetării la Otaci cu autoritățile locale, instituțiile de învățământ și reprezentanții comunității rome. 

La eveniment au participat reprezentanți ai Direcției Învățământ Ocnița, administrației publice locale, directori de școli, cadre didactice, mediatori comunitari și educaționali, organizații ale societății civile rome, părinți, precum și parteneri de dezvoltare implicați în promovarea incluziunii sociale și educaționale.

În cadrul reuniunii a fost discutată situația educațională din comunitatea romă din Otaci, unde se atestă în continuare provocări legate de frecventarea școlii, participarea redusă la educația timpurie și riscul de abandon școlar. Participanții au analizat modalitățile prin care instituțiile statului și comunitatea locală pot sprijini copiii aflați în situații de vulnerabilitate.

Un alt subiect al discuțiilor a vizat consolidarea rolului mediatorilor educaționali și comunitari, care contribuie la identificarea copiilor aflați în afara sistemului de învățământ și la facilitarea comunicării dintre familie și școală.

Printre acțiunile de sprijin pentru elevii și studenții romi, promovate de MEC, se numără admiterea în baza cotei de 10% în clasa I și în clasa a X-a; facilitățile la admiterea în învățământul profesional tehnic și superior, inclusiv locuri bugetare și scutirea de taxa de înscriere; bursele de merit în valoare 1.200 de lei lunar, acordate elevilor și studenților romi cu performanțe academice; majorarea bursei sociale de la 720 la 1.000 de lei pentru studenții proveniți din familii social-vulnerabile.

„Accesul la educație a copiilor poate fi asigurat printr-o conlucrare dintre părinți, profesori, mediatori comunitari și autoritățile locale. Ministerul Educației și Cercetării va continua să sprijine comunitățile în care există provocări și să promoveze politici care asigură șanse egale pentru toți copiii”, a spus Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC.

PUBLICITATE