Comisia de selectare și evaluare a proiectelor finanțate din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină a desemnat în ședința de miercuri, 16 septembrie, câștigătorul concursului de proiecte privind activități de prevenire a consumului de droguri, desfășurat în perioada 21 august – 08 septembrie 2026.
Astfel, proiectul depus de Asociația Obștească „Asociația de Promovare a Antreprenoriatului” a acumulat cel mai mare punctaj și a fost selectat pentru finanțare.
Proiectul se numește „Educație pentru sănătate – comunități fără droguri”, și are drept scop reducerea riscului de consum de droguri în rândul copiilor și adolescenților, prin creșterea gradului de informare, conștientizare și reziliență a comunităților față de acest fenomen, în conformitate cu Strategia națională în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032.
Printre activitățile planificate se numără: sesiuni educaționale destinate copiilor, adolescenților, cadrelor didactice și părinților, campanii media de informare, extinderea platformei digitale educaționale „ViciiZero”, precum și organizarea unui concurs media la nivel național dedicat prevenirii consumului de droguri.
Valoarea totală a proiectului este de 2,5 milioane de lei, iar implementarea acestuia va avea loc în localități urbane și rurale din regiunile de nord, sud și centru ale țării precum: mun. Chișinău, mun. Bălți, r-le Ialoveni, Strășeni, Sângerei, Leova, Soroca, Hâncești, Fălești, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Criuleni, Căușeni.
Proiectul va fi implementat în perioada octombrie 2026 – decembrie 2027.




















