Dmitrii Zavroțchii: Despre Academia de Grănicei, Piatra Vameșului, avioanele cu reacție și relația prietenoasă cu „centrul”

Primarul celui mai “nordic” oraș al țării are un trecut și un prezent de luat în seamă. Și viitor, de ce nu? Conduce localitatea cu un istoric deosebit și cu o importanță aparte. Vorba poetului – cine n-a auzit de Otaci? Am avut norocul de a prinde 30 de minute în programul aglomerat al conducătorului Primăriei Otaci că, na, știți cum e cu primarii și timpul lor liber… Autorul știe, cu siguranță…

Prezentarea de rigoare:

Dmitrii Zavroțchii

Primarul or. Otaci, r-nul Ocnița

S-a născut la 16 decembrie 1980, la Otaci. Este orașul său natal.

A absolvit Academia Națională de Grăniceri a Ucrainei (specialitatea inginer-mecanic), Academia de Studii Economice a Moldovei (Bănci și Finanțe).

Până a deveni primar, în 2019, a activat în cadrul Poliției de Frontieră a RM.

Este căsătorit.

• Cum se trăiește și se lucrează la „nordul extrem”? Al Moldovei, precis, că nu avem oraș mai la nord de Otaci…

• Se trăiește nu rău, la fel ca majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, desi ne-am dori să trăim și mai bine. Întreprindem careva eforturi pentru asta – nu depinde totul de noi, de puterea locală, așa că mai batem la ușa celor sus-puși și ni se vine în întâmpinare. Slavă Domnului, deocamdată, ne îndreptăm în direcția corectă. Ideea principală e ca locuitorii să simtă zilnic confortul, atât acasă, cât și la serviciu.

• Înțeleg că relația cu puterea centrală e bună…

•  Relația e bună, prietenoasă, chiar, aș zice. De altfel, cu toate guvernările care au fost până acum, dar și cu cea de acum, la fel.

• Totuși, nu sunteți de aceeași coloratura politică cu actuala guvernare… Galbenul nu vă caracterizează…

• Nu, am fost candidat independent, așa voi insista și pe viitor, așa cum am făcut și în cele două mandate pe care le-am câștigat până acum – să nu intru în niciun partid.

• Respectiv, în campanii, nu pledați nici pentru roșii, nici pentru albi, nici pentru violeții-portocalii, nici pentru alte culori.

• Nu. E strategia de care m-am condus și care a adus rezultate.

• Care sunt problemele și bucuriile otăcenilor? Cu ce trăiește orașul?

• Drumurile, în primulr rând. Ca și peste tot în Moldova. E rău că drumurile sunt diferentiate statutar ca locale, rationale, centrale. E rău că nu putem influența starea drumurilor centrale, spre deosebire de cele locale – or, o mare parte din drumurile orașului Otaci, dar și ale împrejurimilor, au statut central. Respectiv, nu putem influența starea lor, nu le putem repara pentru că nu intră în jurisdicția noastră, iar starea lor nu e tocmai bună. Bine că se scoate în capăt cu traseul Soroca-Otaci…

• Săracul traseu de la Soroca la Otaci, câte înjurături a auzit de-a lungul anilor – nu spuneți că e ok acum…

• Se duc lucrări de finalizare și de dare în exploatare a tuturor lucrărilor efectuate – până la sfârșitul anului cred că e gata.

• În interiorul orașului ce se mai întâmplă?

• În interiorul orașului, majoritatea lui este conectată la apeduct, sunt străzi pe care le conectăm la conducta cu apă cu propriile forțe… Desigur, o problemă mare reprezintă canalizarea – la stațiile de epurare sunt conectate doar blocurile și acelea nu toate. Avem un sector în care lipsește canalizarea, pentru care am demarat un proiect – se întrezăresc și niște investitori în acest context, care sunt de acord să ne susțină.

Avem diferite proiecte, unele nefinalizate, încă, cum ar fi construcția unui Centru de tineret, axat pe activitatea sportivă. E în centrul orașului și grație efortului Federației Moldovei de Fotbal, am instalat un teren artificial unde au loc meciuri de fotbal, periodic, desi am fi vrut ca acest proiect să fie finalizat așa după cum a fost planificat, să avem acolo și bibliotecă, și Casă de Cultură, și Centru de Creație a Copiilor, diferite secții sportive etc…

• Echipa de fotbal pe când? Întreabă un fost jurnalist sportiv care a mers la meciurile Nistrului din Otaci…

• Tocmai m-a sunat un antrenor care ar fi vrut să renască tradițiile glorioase ale fotbalului otăcean. Trebuie să vadă starea staionului și se pare că este un investitor pregătit să susțină material această idee, astfel încât locația să fie adusă la condiția ca să poată găzdui competițiile republicane de fotbal, atât din prima ligă valorică, cât și din a doua și a treia..

• Vânturile nordice deranjează tare? Cel puțin, al cincilea an vă tot suflă… Auziți des sirenele? Cum reacționați?

• Am întâmpinat războiul în aceeași zi în care a început, am rămas șocați pe moment, bineînțeles. Cel puțin, în spațiul ex-sovietic așa ceva nu se mai întâmplase. Șocul a fost semnficativ, recunosc. Dar ne-am revenit repede pentru că am fost puși în fața provocării fluxului de refugiați, o cantitate mare pe care i-am găzduit grație consolidării autorităților și comunității. Unii ne-au tranzitat, alții au rămas, neștiind la cine să se adreseze după ajutor. Plus la toate, autoritățile centrale nu erau sigure și au întârziat ceva timp inaugurarea unui Centru de primire a refugiaților… a fost o problemă în plus. Am fost susținuți de către donatorii internaționali căror le și mulțumim pentru că ne-au fost alături în clipele grele de gestionare a crizei refugiaților – țara nu era pregătită pentru găzduirea unui asemenea flux mare.

Sirenele le auzim și acum, periodic, ne-am obișnuit… Se întâmplă să auzim și să vedem, chiar, explozii, partea cealaltă a Nistrului, iar starea generală tensionată persistă mai mereu. Stare care ne amintește că undeva, nu departe de noi, au loc acțiuni militare, oamenii suferă și se pierd, chiar. Apropo, lumea moare, chiar, degeaba… Ce ține de noi, nu e deloc confortabil când în apropiere trece un avion militar reactiv – s-a întâmplat și senzațiile nu sunt din cele mai plăcute, credeți-mă.

• Ne întoarcem la oraș – prin ce e vestit Otaciul? Care e cartea lui de vizită?

• În primul rând, Otaci este poarta Moldovei, iar după cum indică traficul de oameni care trece prin punctul de frontieră Otaci-Mohîliv-Podilskîi, acesta intră în „topul primelor cinci” asemenea locații din țară. Otaci are o istorie de peste 600 de ani, prima mențiunare a localității fiind în anul 1419, a fost recunoscut pentru comerț, a fost un punct de intersecție a căilor comerciale, pe timpuri, aici tot timpul a fost vama, iar Piatra Vameșului este o denumire de referință care a avut și are un loc în istoria orașului.   

Pentru că aici, milioane de ani în urmă, era fundul mării, s-au păstrat numeroase depuneri, minerale, se întâlnesc peșteri de relief – niște monumente naturale de excepție. Așa că ar fi necesar de dezvoltat industria turistică pentru că avem locuri nemaipomenite. Din păcate, nu le este acordată atenția pe care o merită. De altfel, se și preconizează o hartă turistică a raionului Ocnița pentru că locații demne de vizitat avem destule în zonă.

• Nu pot să nu vă întreb de amalgamare… Cine vine la voi?

• Iese că nu vine nimeni, în jurul nostru se află comune și sate „bazate”, care participă activ la procesul de amalgamare între ele. Adică, procesul se întâmplă în jurul nostru, fără ca cineva să ni se alipească. Nu există o asemenea necesitate. Plus că suntem o localitate care stă bine dn punct de vedere al cantității populației și al potențialului fiscal. Vom avea alături comune puternice cu care vom putea colabora.

• Ne spuneți și părerea proprie legată de subiect?

• Reforma era necesară dar la un alt nivel – dar mi se pare că ar fi trebuit de început de la raioane, de făcut ceva cu ele, de format regiuni mai mari pentru că tehnologiile avansate ne permit administrarea la distanță, așa după cum ne-a demonstrat pandemia. Nu văd sensul în existența atâtor raioane și cheltuirea atâtor fonduri pentru administrarea lor – mai bine drumurile s-ar da în administrarea orașelor și satelor, de prim nivel. Pe loc ne-ar fi mai ușor de controlat și realizat anumite lucrări pe anumite sectoare.

Ce ține de localitățile rurale, bineînțeles – depopularea este un proces care are loc nu doar în țara noastră și ne afectează nu doar pe noi. Văd școli primare rămase cu 30 de elevi și nu văd sensul de a le menține – mai bine le pui la dispoziție copiilor transport și le asiguri condiții de studii necesare și decente, în acelaș timp.

Totuși, mi se pare reforma făcută în grabă și fără a se ține cont de componența etnică a localităților. Ar fi trebuit de chibzuit mai mult la asta.

• Care v-au fost planurile din copilărie/tinerețe? Direct în grăniceri și primari, sau au mai fost idei?

• În școală, nu prea mă puteam hotărî în care parte s-o iau, erau și anii 90 în care era cam greu să te faci cu studii superioare, așa că am decis să merg pe calea militară și am intrat la Academia de Grăniceri. Tot studii superioare, dar mai specifice. Munca în poliția de frontieră mi-a plăcut nespus, am revenit acolo și după pensionare, iar la Primărie am venit pentru că vedeam că orașul nu era în starea în care l-aș vrut să-l văd, atunci când reveneam acasă. Iar, începând cu 2010, de când m-am întors, până în 2019, am înțeles că aș fi vrut să încerc să fac ceva util pentru orașul meu, pentru a-l schimba. Am reușit și acum sunt acel om care încearcă să schimbe în bine orașul Otaci.

• Vă reușește?

• Suntem, împreună cu echipa mea, în plină muncă, am scos ochelarii roz și luăm realitățile ca atare. Ne străduim să atragem investitori, ne-au fost de ajutor foarte mult instituțiile internaționale. Avem orașul asigurat tot timpul cu apă – înainte erau vremuri când se dădea apă cu program special… Se lucrează, se face, ne dezvoltăm pe diferite programe…

• Viața de până la 2019 și după. De când ați devenit primar, ce s-a schimbat?

• Nu s-a schimbat mare lucru, eu luându-mi în echipa primăriei și o parte din foștii colegi din Poliția de Frontieră. Aceeași disciplină, aceeași responsabilitate, mai devreme de a veni la serviciu și mai târziu de a pleca. Aceeași dorință de a ține totul sub control și de a simți pulsul instituției. Este aceeațși muncă, la fel de responsabilă și serioasă, dar legată și de oameni și interacțiunea cu ei. Nu te-ai închis în birou și faci totul de unul singur.

Marcel Toma