Polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare a bunurilor cu nerespectarea prevederilor legale, fiind depistate medicamente, inclusiv preparate presupuse a conține substanțe cu efect psihotrop, precum și 1 600 de țigarete ascunse și nedeclarate.
Primul caz a fost înregistrat la punctul de trecere a frontierei Otaci, pe sensul de intrare în Republica Moldova. În cadrul controlului de specialitate, în bagajul de mână al unui cetățean străin în vârstă de 61 de ani, pasager al unui microbuz care circula pe ruta ocazională „Umani-Iași”, au fost depistate mai multe tipuri de medicamente.
Printre acestea se regăseau preparate care conțin substanțe active presupuse a avea efect psihotrop. Totodată, în bagaj au fost identificate și alte produse medicamentoase care nu au fost declarate conform legislației n vigoare.
Medicamentele au fost ridicate și urmează a fi supuse verificărilor de specialitate, în vederea stabilirii compoziției și statutului juridic al acestora.
Un alt caz a fost consemnat la punctul de trecere Unguri. În cadrul controlului efectuat asupra unui cetățean străin în vârstă de 17 ani, care s-a prezentat pentru traversare în calitate de pieton, polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, frontieră și cu implicarea inspectorilor chinologi, au depistat 1 600 de țigarete ascunse în căptușeala hainei purtate de acesta.
Produsele din tutun au fost disimulate în interiorul hainei, într-un spațiu creat sub căptușeală, în scopul eludării controlului vamal.
Țigaretele au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.




















