Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Agenția Relații Interetnice, a organizat Gala de premiere a câștigătorilor Concursului republican „Tânărul cercetător”, ediția I, cu genericul „Casa noastră – Republica Moldova”.
Evenimentul a reunit peste 80 de elevi, profesori și părinți din întreaga țară. Acesta a constituit un prilej de celebrare a diversității lingvistice și a dialogului intercultural în țara noastră, în contextul în care astăzi, 21 februarie, este marcată Ziua Internațională a Limbii Materne, instituită de UNESCO.
Laureații au fost desemnați în urma evaluării celor 1.530 de eseuri redactate de elevi în limbile minorităților naționale, rusă, ucraineană, bulgară și găgăuză, precum și în limbile romani și ebraică. Lucrările au fost scrise pe tema „Casa noastră – Republica Moldova” și au servit drept punct de reflecție asupra valorilor care unesc societatea noastră.
Printre laureați se numără și copii refugiați din Ucraina, ceea ce confirmă caracterul incluziv al sistemului educațional din Republica Moldova și angajamentul statului de a asigura acces egal la educație pentru toți copiii.
În cadrul Galei au fost acordate Marele Premiu, premiile I, II și III, precum și mențiuni pentru fiecare categorie lingvistică: limba bulgară, limba rusă, limba găgăuză, limba ucraineană și secția multilingvă, distinct pentru nivelurile primar, gimnazial și liceal.
Participant la eveniment, Ivan Duminica, șef al Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice, MEC, a menționat: „Diversitatea lingvistică reprezintă o valoare fundamentală a societății noastre, iar sprijinirea limbilor minorităților naționale constituie una dintre prioritățile constante ale politicilor educaționale. Programul de educație multilingvă, prin care susținem atât limbile minoritare, cât și limba română, vine să consolideze competențele lingvistice ale elevilor, să faciliteze integrarea acestora în societate și să promoveze respectul reciproc între comunitățile etnice conlocuitoare”.




















