„Tarna Rom” sprijină elevii romi de la Gimnaziul „D. Matcovschi”

0
27

Elevii de etnie romă de la Gimnaziul „D. Matcovschi” din municipiul Soroca participă la ore suplimentare gratuite la limba și literatura română și matematică. Lecțiile au loc după programul școlar, iar copiii rămân cu plăcere pentru a studia. Inițiativa face parte dintr-un proiect educațional inițiat de Uniunea Tinerilor Romi „Tarna Rom”.

Orele sunt susținute de profesorii școlii, care îi implică pe elevi în activități interactive pentru a-i ajuta să depășească barierele lingvistice și să își însușească mai bine temele, în special pe cei vorbitori de limbă rusă.

Potrivit conducerii gimnaziului, proiectul a contribuit semnificativ la integrarea și școlarizarea elevilor de etnie romă.

De aceste lecții beneficiază nu doar elevii de etnie romă, ci și copiii refugiați și cei din familii defavorizate.

Pe lângă lecțiile gratuite, recent copiii au primit și vouchere în valoare de 2000 de lei, cu care au avut posibilitatea să își procure îmbrăcăminte, oferind un sprijin real atât în educație, cât și în bunăstarea familiei.

PUBLICITATE