Un bărbat de 24 de ani din raionul Florești este cercetat penal, fiind suspectat de comiterea unui jaf în sectorul Botanica al capitalei.
Poliția a fost sesizată de un bărbat care a comunicat că fiul său, de 11 ani, a fost deposedat de telefonul mobil pe bd. Dacia, după ce o persoană necunoscută a cerut să facă un apel și a fugit de la fața locului, fugind într-o direcție necunoscută.
În urma măsurilor procesuale întreprinse de polițiștii de la Botanica, suspectul a fost identificat și reținut.
Acesta și-a recunoscut vina, iar telefonul sustras a fost recuperat și întors posesorului.
Bărbatul este cercetat penal, iar conform legislației, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 2 la 5 ani.




















