Gala Premiilor Naționale pentru Tineret și-a decernat câștigătorii

0
24

Peste 200 de tineri din întreaga țară au fost prezenți la Gala Premiilor Naționale pentru Tineret 2024, desfășurată sub egida Ministerului Educației și Cercetării și a Agenției Naționale pentru Tineret. Evenimentul a avut ca scop recunoașterea realizărilor excepționale și a contribuțiilor remarcabile ale tinerilor și organizațiilor de tineret.

Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun s-a adresat printr-un mesaj video tinerilor din întreaga țară, mulțumindu-le pentru aportul adus comunității. „Vă felicit personal pentru tot efortul pe care îl faceți pentru dezvoltarea sectorului de tineret din țara noastră, pentru proiectele pe care le implementați, pentru serviciile pe care le prestați și responsabilitățile asumate în procesul de schimbare. Ne-am bucurat cu toții de prezența fără precedent la vot a tinerilor. Acesta este rezultatul efortului comun pentru ca tinerii să fie o voce puternică și prezentă pe scena socială, politică, economică din țara noastră”, a menționat Dan Perciun. 

În cadrul Galei au fost acordate premii în valoare de 360 000 de lei pentru 13 categorii. De asemenea, a fost lansat Programul de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2025, care va sprijini proiectele axate pe trei priorități esențiale: tranziția către angajare și profesionalizare, un stil de viață sănătos și familie; democrație și integrarea europeană.

Un moment de referință al evenimentului a fost desemnarea Capitalei Tineretului pentru anul 2025 care a devenit municipiul Edineț. Această recunoaștere va permite orașului să beneficieze de sprijin pentru proiecte menite să încurajeze participarea activă a tinerilor.

Evenimentul a întrunit reprezentanți ai sectorului de tineret, structurilor de autoguvernanță din instituții de învățământ, precum și ai autorităților publice centrale și locale. 

Premiile Naționale pentru Tineret sunt un simbol al excelenței și implicării, motivând noi inițiative în sprijinul dezvoltării generației tinere.

PUBLICITATE