Ziarul Nostru vă dorește Sărbători luminate!

0
47

De câteva zile îmi vine în minte unul şi acelaşi episod, cam ca într-un film, cu sate adormite, unde din când în când şuieră vântul ori se aude un lătrat de câine.
Dintr-o dată, apare un copil vesel şi alergând strigă cât îl ţin plămânii: Viiine Paşteleee!!!
Doamne, Doamne câte emoţii de bucurie! Deodată se aude cântatul cocoşului în zori, şi apare soarele, se deschid toate uşile şi buzunarele. Lumea năvăleşte la viaţă ca după secetă şi foamete.
Paştele aduce primăvara. Şi se consideră una din cele mai importante sărbători creştine. După mine, Paştele e un început de an, ori startul unei noi sarcini, de care ne pregătim minuţios cu toată familia, respectând nişte tradiţii şi obiceiuri.
Paştele înseamnă, pentru cei care se preocupă de bucătărie, în primul rând, miel, pentru că se mănâncă o dată pe an. Apoi friptura, pasca, cozonacul, ouăle roşii.
Gospodarii amenajează curţile, ogrăzile, vopsesc pomii, finisează semănatul şi cultivarea legumelor.
Apoi vin florile cu Florii şi printre albul imaculat desluşim mirosul primăverii, scuturat din zarzări. Verde, galben, albastru, roşu totul şi toate renasc şi se trezesc la viaţă dirijaţi de trilul păsărilor. Parcă suntem în basm. Nu degeaba se spune că „O dată pe an este Paştele”. Este sărbătoarea în care întreaga familie, cu mic, cu mare, participă la pregătire, iar Duminică dimineaţa devreme cu lumânarea aprinsă de la Înviere ne întoarcem acasă. Aici, liniştiţi şi mulţumiţi ne aşezăm cu întreaga familie în jurul mesei. Şi dacă se poate şi un pic fericiţi, aşa cum se cuvine în această zi. Un Paște luminos şi fericit pe care vi-l doresc şi în acest an.
Cel mai mare al casei, loveşte cu putere „capul” oului, ţinut de cel mai mic membru al familiei şi rosteşte: „Hristos a Înviat!” şi toţi împreună răspund:„Adevărat a Înviat!”

Natalia VRANCEAN

PUBLICITATE