O familie de săteni înflorește la Floriceni

0
1950

E o familie frumoasă. Cu gospodărie bine aranjată. Cu mașini la poartă. Diferite vietăți în ogradă. Cu doi băieți și patru fete. E vorba de familia lui Vitalie și Cristina Bîrtea din satul Floriceni, Soroca.
Cristina cu finii săi, Dumitru și Maria, clădeau baloturile din resturi vegetale într-o stivă enormă.

  • Pentru ce atâta fân?
  • Pentru oițe și căprițe, – răspunse gospodina casei. – Avem peste 400 de suflete. Acuma sunt la păscut. Dar pentru iarnă tot le trebuie mâncare, cât mai multă și mai bună, căci spre primăvară vin și mieluții.
    Din casă ieșiseră trei fetițe, una mai frumoasă ca alta. Ele pregăteau pentru cei mai în vârstă o zeamă delicioasă și calorică.
  • Mama și tata muncesc toată ziua din greu și cu apă „chioară” nu o să se mențină în forță, – zise Denisa, cea mai mare și îndrăzneață.
    Ea deja e în clasa a VII-a și zilnic merge la școală împreună cu surorile Maria și Victorița, respectiv în clasele a patra și a treia. Școala e în satul Căinarii Vechi la o distanță de 11 km. Situația o salvează autobuzul ce transportă elevi, căci Floriceni nu e mare și mai are încă vreo zece copii, ce frecventează gimnaziul.
  • Noi mai avem o surioară, dar e mai mică și acum, cât este mult de lucru, e la bunica, în raionul Drochia, la Gribova. O vizităm în fiecare săptămână căci ne este dor de ea, – spune Victorița.
  • Luați seamă, ca zeama să nu fie tulbure, le dădu de grijă mama, care încă nu se dase jos de pe gireadă. Fetele au fugit în casă să-și continue treburile.
  • Băieții la noi îs mai mari și sunt studenți la Chișinău. Lucian va deveni tehnolog în alimentație, iar Octavian învață de preot, – coborând pe scară ne spuse Cristina. Ea, de fapt, nu e băștinașă din Floriceni. Dar cu 20 de ani în urmă i-a venit pe plac Vitalie, un flăcău chipeș, iute la pas, dar și denumirea satului de unde era. E o localitate mai îndepărtată de alte sate și își trăiește liniștea și frumusețea sa. – Aici toți sunt buni gospodari, nu-s invidioși și se ajută unii pe alții fără a pretinde la ceva, – adăugă Cristina.

Vitalie era cu tractorul în câmp. Avuse permis de la directorul unei gospodării agricole să adune resturile rămase după recoltarea porumbului și să le baloteze. Tot el, ajutat de familie, transportă spre depozitare hrana pentru iarnă în sat. L-am întâlnit plin de energie, deși muncea de la cinci dimineața.

Împreună cu mama, tata și cele trei fetițe – gospodine, am mers la stâna de vară apoi la turma de oițe și căprițe ce păștea pe imașul din valea Gribovei. Ciobanul Valeriu Țurcan cu câinele „Lupușor” grămădi turma. Iar fetițele alergară în întâmpinare, chemând-o pe „Pufa”. Aceasta era o căpriță drăgălașă, care se cerea în brațele copiilor, frecându-și botișorul de genunchii lor. Și „Lupușor” cu doi căței vroiau mângâiați de tinerele gospodine. Toți erau bucuroși și fericiți. Fetițele – de animăluțe, părinții – de copiii lor.

  • Am început cu zece oi, care mi le-a dat tata Gheorghe. Am mai cumpărat, până am ajuns la o sută. Acum avem o turmă frumușică. Muncim cu toții. Chiar și fetelor le place la stână, încearcă să mulgă oile și caprele. Eu socot, că dacă omului i-i dragă munca, apoi va reuși în orice domeniu și cu cerutul nu va umbla, – e convins Vitalie.

Deși li-s pe plac animalele, Denisa se vede pe viitor medic, Maria – chirurg, iar Vica – învățătoare.

  • Timpul le va arăta drumul mai bine, – zice Cristina. – Dar până ce, ele învață bine și sunt ajutorul mamei. Și eu am avut planuri, dar toate s-au aranjat cum se poate mai bine. Chiar și căsătoria mea a fost o întâmplare.
    Vitalie, care avea atunci 20 de ani, ca un tânăr antreprenor venise la părinții mei să cumpere un boulean, dar nu s-au împăcat cu prețul. Mai apoi eu, o fetișcană de 17 ani, m-am întâlnit cu „negustorul”, ne-am plăcut și ne-am și căsătorit. Iar acel boulean ne-a fost drept cadou la nuntă. De atunci, ținem nu doar oi și capre, ci și câteva vaci și bouleni.
    A fost un început de poveste adevărată, care continuă frumos până în prezent și pare a fi fără sfârșit.

Boris TODIREL
Foto Natalia Iacubovici

PUBLICITATE