„Covorul – o artă în care se
împletește dragostea de frumos și armonie”

0
234

Nina Neculce: Ați împodobit acest colt cu covoarele și pernele dumneavoastră, cu broderii și izvoade pentru covor. doamnă Ana. Cred că ați adus toate covoarele de acasă.
Ana Coțofană: Nu! Am un clit întreg. În viață am țesut o mulțime, nici nu le știu numărul. Am țesut și păretare, și țoluri, și am împletit, am brodat perdele pentru toată casa. Am venit cu drag la sărbătoare. E o sărbătoare cum demult nu a văzut satul, ne mai descrețește frunțile, ne mai trece de urât.
N.N.: Țesutul covoarelor vi s-a lipit de suflet?
A.C.: Mi-a fost și-mi este drag să țes. De mica am țesut. Am deprins de la mama. Toate le-am învățat de la mama. Am lucrat și la cânepă, și prosoape am țesut. Toate celea, la ce m-a pus mama, la tot am lucrat. Am avut niște părinți minunați, care s-au numit Maria și Pavel Caldare, Dumnezeu să-i ierte! Mai nou, am brodat lucrări și cu mărgele. Și surorile mele toate țese, și fetele mele toate știu a țese.
N.N.: Câte fete aveți?
A.C.: Am trei fete și toate știu a țese. Să mi le țină Dumnezeu sănătoase!
N.N.: Fetele sunt în țară, sau sunt plecate peste hotare?
A.C.: Nu sunt plecate. Locuiesc la Chișinău.
N.N.: Dar cred că ele n-o să mai țese?
A.C.: Nu țese, dar și-au îmbrăcat locuințele cu covoarele de acasă. Le-am dat chiar nu demult niște covoare așa de frumoase pe care le-am țesut în ultimii ani. Mă bucur de fetele mele. Sunt toate cu familii, muncesc, au copii mari. Am de acuma și nepoțică căsătorită.
N.N.: Multă sănătate! Mai țeseți și acuma?!
A.C.: Și acuma, numai că o fac cu ochelari, nu mai văd cu ochiul liber.
N.N.: Dar ce vârstă aveți, doamnă Ana?
A.C.: Am 68 de ani.
N.N.: Am aflat că ați lucrat poștăriță.
A.C.: Am lucrat și poștăriță, și la grădiniță am lucrat 20 de ani, și la magazin am lucrat 15 ani.
N.N.: Și atunci cum mai reușeați și să țeseți covoare?
A.C.: Când îți place ceva, găsești timp pentru această plăcere. Țeseam după orele de lucru.
N.N.: Aveți un covor care vă este cel mai drag?
A.C.: Am mai multe. Dar iată de aici, din expoziție, îmi este drag acesta din față. Se numește „Boarea”, sau i se mai spune „Șapte câmpuri”. Am lucrat la el mai mult, fiindcă totul e mărunțel-mărunțel, e numai un fir și două, un fir și două. Greu s-a lucrat, că-i mărunțel tare, dar e frumos, îmi place.
N.N.: Dar de ce se numește „Boarea”?
A.C.: Uitați-vă, liliachiul cela e ca un fel de boare. Dar i se mai zice și „Șapte câmpuri”, pentru că are șapte câmpuri. Iată, uitați-vă, înăuntru are un câmp violet, vișiniul – al doilea câmp, verde-al treilea, și mai are câte un altfel de verde pe la mărgini, și încă trei câmpuri
N.N.: Și toate aceste izvoade, aceste modele pe care le aveți în expoziție, de unde le-ați luat?
A.C.: Le-am scos eu singură, multe le-am făcut din gând. Sunt vreo 40 la număr, sau poate mai multe. Și mai am acasă o floare, adică un izvod cu o fată care stă la fereastră, așa cu niște flori frumoase pe la margini! După ele am țesut covoarele mele, dar am țesut și prin sat pe la lume. La mine în casă în toată iarna țeseam câte 2-3 covoare. Iată și acesta e tot mărunțel ca și „Boarea”, „Coroana Împăratului” se numește.
N.N.: De urzit tot dumneavoastră urziți? De ce vă întreb, pentru că țin minte, că pe mama mea veneau și o rugau alte gospodine din sat să se ducă să le urzească covorul.
A.C.: Da, eu le urzeam și urzeam și la alții. Tot mama m-a învățat cum să urzesc.
N.N.: Aici ați venit cu trei covoare: „Boarea”, „Pliușul dublat” și „Corona Împăratului”. Ce covoare mai aveți acasă?
A.C.: „Pliuș gâtuit”, „Pliuș capitan”, „Ciuperca”, „Căpitanul”, mai am unul „Boarea”,
N.N.: Ați țesut atâtea covoare, doamnă Ana, cum ați defini covorul?
A.C.:Putem să spunem că e o artă în care se împletește dragostea de frumos și armonie.
N.N.: Frumos ați spus. Eu vă sărut sufletul și mâinile harnice și iscusite, care au țesut atâtea covoare. Să le spuneți fetelor să le păstreze cu grijă și să le transmită mai departe nepoților și strănepoților.
A.C.:Așa voi face.

Nina Neculce

PUBLICITATE