Fără cravată cu Aureliu Guțanu

0
523

„…dacă ai inițiative, ai și rezultate…”

CARTE DE VIZITĂ

Funcție: Primarul satului Plop, raionul Dondușeni.
Născut: 10 mai 1969, în satul Plop, raionul Dondușeni.
Familia: Soția și doi copii.
Culoarea preferată: Albastră deschisă.
Mâncarea preferată: Bucatele tradiționale.
Anotimpul preferat: Primăvara.


— Cât de des purtați cravată?
— Anterior o purtam mai des, chiar zilnic, se întâmpla pe când activam în Poliție. Acum, o port mai rar,de obicei la evenimentele oficiale.

— Cine este Aureliu Guțan, fără cravată?
— Cu și fără cravată, îmi place să-mi expun gândurile, dar alegerea nu o iau de unul singur, cel puțin așa se întâmplă acasă, în familie. La servici, e o altă situație, aici discutăm în colectiv, dar alegerea într-un final o fac eu.

— De unde începe firul vieții?
— M-am născut în satul Plop, într-o familie de țărani, un sat pitoresc, frumos, unde curge râul Cubolta. Părinții mei, cum era pe atunci, lucrau în colhoz și deoarece munceau mult, dese ori rămâneam în supravegherea bunicilor. Țin minte ulițele satului care erau pline cu copii, aveam diverse jocuri venite din părinți și bunei. Am un frate mai mare, de la care am învățat multe lucruri, care mi-au prins bine în viață.

— Ce amintiri vă leagă de bunici?
— Am avut niște bunici foarte buni. Bunelul cunoștea limba germană și știa să o scrie. El a fost cel care mi-a pus condeiul prima dată în mână.
— Ați fost un copil șotios?
— Foarte șotios. Pe timpul când mergeam la școală, făceam multe pozne, în pofida faptului că mereu eram implicați în muncă. Toamna, mergeam la strânsul roșiilor, în grădină, evident ne băteam cu roșii. În una din zile, din greșeală o roșie a aterizat într-un profesor, am primit-o toți atunci, dar clar, nu s-a mai aflat numele celui care a făcut-o. Iarna, ajungeam cu ghiozdanul plin cu zăpadă la școală. Drumul spre școală, era cu o vale, iar eu foloseam ghiozdanul în loc de sanie. După școală jucam hochei pe lacurile înghețate. Primăvară, mergeam la pescuit, creșteam boboci și pășteam vacile. Mai avem și o întrecere între băieși, a cui bicicletă e mai frumoasă, le vopseam, montam diferite chestii, oglinzi. Apropo roțile la bicicletă, se opreau, aproape de miezul nopții.

— Ați luat bătaie în copilărie?
— Ca și toți, dar mai tare mă durea cuvântul. Mama, tata, nu m-au bătut niciodată, mai mult o primeam de la fratele, așa de învățătură.

— Cine vă citea povestea de seară?
— Tata mai des îmi citea povestea de seară, avea o poveste deosebită, despre un cioban care avea o sută de oi, pe care le tot trecea peste punte. Desigur și bunelul, care îmi citea cărți vechi de-a lui Ion Creangă, cărți în grafia latină.

— Ce ați învățat de la părinți?
— Multe lucruri am învățat de la părinți. Iar tata, la un moment dat, mi-a dat și o lecție de viață, din care am înțeles că trebuie să-ți faci banul tău și să-l faci cinstit.

— Unde v-ați petrecut anii de studenție?
— Localitatea mea, este slăvită prin multe personalități din domeniul medicinii. Pe atunci toți alegeau să facă medicină, inclusiv și mama mea își dorea ca și eu să merg la medicină, pentru asta am făcut doi ani de zile, adăugător la fizică. Într-un final, eu am ales să fac pedagogie. Am mers la Universitatea din Tiraspol, unde am văzut cum niște băieți care jucau volei. M-am cerut să joc și eu și de acolo a început totul. Ei m-au ajutat să mă cazez în cămin, a doua zi am susținut examenul de intrare cu bine, astfel devenind student și membrul al echipei de volei a Universității. Au fost niște ani frumoși.

— Cum a fost prima zi de muncă?
— S-a întâmplat când eram pe băncile Universității. Fiind un student bun, eram eliberat de la ore, astfel am mers și m-am angajat în calitate de profesor de geografie și biologie, la Școala nr. 19, din Chișinău. Aici am activat un an, a fost o experiență frumoasă. Până la masă predam elevilor, iar după masă plecam și studiam la Universitate. Se întâmpla în perioada când Universitatea s-a refugiat din Tiraspol la Chișinău.

— Cum ați ajuns să fiți angajat în cadrul Ministerului de Interne?
— Revenind la Dondușeni, nu avem un post de lucru în școală, de-aceia am fost angajat cu succes în Poliție, unde am activat în serviciul operativ până în 2011, până m-am pensionat. Am trăit o experiență frumoasă, am doar un regret, fiind implicat în muncă, nu prea am reușit să văd când mi-au crescut fetele.

— Profesor, polițist sau primar?
— Mă simt bine în toate cele trei posturi. Acum fiind ales în funcția de primar, mă strădui să-mi exercit atribuțiile la nivel și să fac cele promise.

— Ce calități trebuie să posede un primar bun?
— Toate calitățile bune pe care le are un cetățean. Să respecte legea, să știe să asculte, să fie onest, să vină cu inițiative, pentru că dacă ai inițiative, ai și rezultate.

— Ce semnifică satul Plop pentru dumneavoastră?
— Satul Plop, este locul unde m-am născut, unde sunt toți cei dragi. Locul unde am copilărit și unde este râul meu, Cubolta.

— Cum arată o duminică perfectă în familia Guțanu?
— O duminică perfectă este atunci când merg cu familia la pescuit. Mândria mea sunt fetele mele, fiica cea mare la moment activează în SUA, are și o familie, iar cea mică, activează la Brașov. Duminicile perfecte sunt atunci când îmi vin fetele acasă și mai erau duminicile perfecte atunci când erau părinții în viață. Ne adunam toți grămăjoară, la un pahar de vorbă, în jurul mesei.

— Hobby?
— Pescuitul din barcă la pește răpitor.

— Sunteți un om fericit?
— Da.

— Un mesaj pentru cei care ne citesc?
— Să fim așa cum suntem, să nu ne dăm influențați de gânduri stâlcite și desigur multă sănătate tuturor.

PUBLICITATE