Maria și Ghiță Nartea împletesc o frumoasă poveste de viață. S-au născut și au crescut în satul Racovăț, raionul Soroca. Și Maria, și Ghiță vin din familii de buni gospodari în care au crescut câte 4 copii. În familia Mariei au crescut 3 fete și un băiat, Maria venind pe lume a treia. În familia lui Ghiță au crescut 2 fete și 2 băieți, Ghiță fiind primul copil.
Maria este o femeie care s-a bucurat de o carieră frumoasă, muncind la grădiniță, o femeie cu o familie împlinită, o mamă bună, o soție înțelegătoare și iubitoare, o bunică dulce și o prietenă de nădejde. Prin puterea exemplului și curaj ne demonstrează că nimic nu este imposibil dacă ceea ce îți dorești vine din suflet.
Pentru soțul ei drag, ajuns la grave probleme de sănătate, Maria a făcut ca imposibilul să devină posibil – și-a donat propriul rinichi ca să-i dea șansa de a se bucura de viață. În această lună soții Nartea au marcat 38 de ani de la nunta lor.Cu Maria și Ghiță ținem sfat în această pagină de ziar.
„Nimic nu este imposibil atâta timp cât ceea ce îți dorești vine din suflet”
Nina Neculce: Să pornim de la copilărie.Cum a fost?
Maria: Foarte frumoasă. Chiar dacă a fost și cu greutăți. Ziua lucram, iar seara aveam libertatea jocurilor, unde ne întâlneam cu toți copiii din mahala. Străzile principale din sat erau iluminate, ne jucam până târziu. Aveam fel de fel de jocuri: de-a mijatca, de-a țara, de-a prinselea, de-a pisica și șoarecele, de-a znamea.
N.N.: Dorința de a deveni educatoare a încolțit din copilărie?
Maria: Nu. Inițial doream să mă fac asistentă medicală. După absolvirea a 8 clase am plecat la Chișinău cu o colegă, dar la secția de admitere ni s-a spus că nu mai primesc actele. Apoi ne-am dus la Școala de Comerț. Nici acolo nu ne-a mers. Ne-am întors la Soroca și am plecat la Școala Pedagogică. Nu doream să mă întorc în clasa a IX-a și mă rugam Domnului să ne ajute să avem noroc măcar aici. Îmi doream să mă rup de sat, să cunosc lumea. Atunci pentru prima dată fusesem la Chișinău. Și am avut noroc, ne-au primit actele. Am susținut examenele de admitere cu succes și așa am devenit studentă la secția pedagogie preșcolară a Școlii Pedagogice din Soroca, cum se numea atunci. După absolvire am fost repartizată în satul Cărbuna, raionul Ialoveni. Acolo am lucrat 3 luni. După 3 luni venisem acasă la nunta verișoarei și nu m-am mai dus înapoi. Nunta aceea avea să pună începutul poveștii noastre de viață.
Ghiță: Copilăria mea a fost asemănătoare cu a Mariei. Eu după 8 clase mi-am făcut studiile la școala profesional-tehnică nr.12 din Orhei, care pregătea macaragii, exavatoriști. Am învățat trei ani. La terminarea studiilor am fost repartizat la Râbnița. După aceea m-au luat în armată. Mi-am satisfăcut serviciul militar în Caucaz. În 1982 m-am întors acasă. Pe vremea aceea se duceau tinerii la câștig în Siberia și m-am dus și eu. Încărcam lemnul pe apă. Și iată, după un an, când m-am întors din frigul Rusiei tocmai vecinul meu se pregătea de nuntă. Se căsătorea cu verișoara Mariei. M-a luat vornicel de frunte. La nunta ceea Maria era vornicică de frunte. Era cea mai frumoasă dintre druște. Am invitat-o la dans, deși nu prea puteam dansa. Dar am dansat-o toată nunta. O rugam să mă învețe. Dansam încetișor. Până atunci ne mai văzusem. Făcusem cunoștință la club de cum mă întorsesem din armată, Dar repede am plecat În Siberia. Ne-am despărțit fără să ne facem promisiuni. Și iată un an de zile stăteam și mă gândeam la ea, întrebându-mă oare o s-o găsesc nemăritată la întoarcere? Cum am văzut-o la nuntă, am zis că-i a mea și în seara aceea am dus-o mireasă acasă.
Maria: Era frumos, cu mustăcioară, părul cârlionțat, bogat. Mi-o plăcut și zâmbetul lui, și glumele lui, și vorba lui sinceră. M-a cucerit din prima.Da eu nu eram gata de măritiș. Doream să mai lucrez, să-mi construiesc o carieră. Ziceam: Nu! și Nu! Când am întrat în casă, el le-a zis părinților: „Moldoveancă ați vrut, moldoveancă v-am adus.” Eu am adăugat că noi am venit în ospeție să cunoaștem părinții. „Noi te primim ca pe copilul nostru, ca pe fata noastră”, mi-a zis bucuroasă viitoarea mamă soacră. Și vorbind așa, tata socru a ieșit și s-a dus după părinții mei. Ziua la nuntă Ghiță s-a apropiat de mama, a luat vorbă că-i place de mine și că ar vrea să mă ia de soție chiar în seara aceea. Da mama i-a zis: „N-o să fie chip, ea trebuie să se ducă mâine la lucru la Cărbuna” Iar Giță i-a răspuns: „Da nu s-a mai duce, a ședea aici.” Și așa am lăsat lucrul la Cărbuna și am revenit în sat.
Ghiță: Până la urmă părinții s-au înțeles, dar mama soacră mi-a zis așa: „Ți-o dau de nevastă numai dacă îți dai jos musteața ”. A doua zi ne-am dus la părinții Mariei deja fără mustăcioară ca să-i plac soacrei.
N-a fost o cerere în căsătorie cu tot felul de „vertalioate” și surprize. Am dus-o mireasă acasă și gata. Apoi a avut loc înțelegerea între părinți.
În toamna ceea, pe 31 octombrie ne-am înregistrat căsătoria, dar am făcut nunta în ianuarie. Eram tineri, visători. Eu aveam 23, Maria -20. Au trecut de atunci 38 de ani de viață trăită frumos.
Maria: A fost un frig în iarna ceea și zăpadă cât casa, dar ziua nunții a fost foarte frumoasă. În ziua nunții ne-am și cununat. Când ne-am dus la cununie era un soare strălucitor pe cer. Ne-a cununat părintele Ioan. Ne-am dus fără paltoane la biserică. Seara deja a început să înghețe. Luni dimineață după nuntă a început să ningă și s-a așezat zăpadă cum a fost înainte de nuntă.
N.N.:Când a fost și cum a fost primul sărut?
Ghiță: Eu nici nu știam a săruta. La școala profesională numai cu băieți, în armată numai cu băieți, la lucru numai cu bărbați. A fost un sărut copilăresc atunci când am dus-o mireasă.
Maria: Până la nuntă el dormea acasă și eu acasă. Dar prima noapte de dragoste totuși am avut-o până la nuntă. A fost foarte interesant. Era toamna târziu, frig. Fusesem la petrecerea în armată a unui văr. După miezul nopții Ghiță nu m-a mai condus acasă, m-a luat la părinții lui. Ne-am culcat pe cuptorul cald și acolo, cu inimile conectate unul către altul am dat frâu liber sentimentelor.
Nina Neculce: Așa a început povestea lor de iubire, povestea lor de viață. În 1985 au pornit construcția casei. În 1986 a venit pe lume primul copil –Igor. Peste trei ani a venit și al doilea –Andrei. Aveau loc de muncă, aveau casă, aveau dragoste și înțelegere în casă, creșteau doi copii frumoși. Ghiță lucra șofer, Maria –educatoare la grădiniță. Sporul și prosperitatea casei înfloreau, succesele la serviciu nu se lăsau așteptate. Dar a venit vremea când băiatul mai mare a trebuit să plece la facultate. Pentru a face față cheltuielilor, Ghiță pleacă în Portugalia. Revine acasă și își îmbunătățesc condițiile de trai, sapă fântână, construiesc garaj, cunună o pereche de tineri însurăței, pornesc reparații capitale în casă. De cum banii s-au terminat apucă și Maria drumul pribegiei.
Maria: Ghiță a mers cu mine în Italia. După ce m-am aranjat la lucru, el a plecat în Portugalia. Nu știam limba, nu știam nimic, îmi era foarte greu. Ghiță s-a dus și și-a luat actele pentru cetățenie portugheză și
s-a întors în Italia. Îndată și-a găsit loc de muncă. Lucram amândoi. Și la un moment dat Andrușa a început a plânge: „Ori veniți acasă, ori eu lepăd casa și mă duc pe lume. M-am săturat să stau singur”. Începusem reparații și era gata doar o cameră. Ne trebuiau bani. Dar Ghiță când l-a auzit, a hotărât promt să mergem acasă. Și am venit. Și când am văzut ce-i acasă ne-am pus mâinile în cap. Veneau prietenii lui, consumau alcool. Și atunci am hotărât să mai stăm acasă, că vom pierde mai mult.
N.N.: Și de acum când a plecat și Andrei la studii, ați hotărât să vă duceți din nou?
Ghiță: N-am avut de gând să ne ducem.Tocmai atunci a decedat mama. Durereea a fost mare. Și după aceea am început a mă simți rău. Am făcut primul infarct. Era anul 2010.
Maria: Parcă hotărâsem să stăm deja acasă. Eu dasem la grad, îmi făceam cu drag meseria, primeam un salariu bunișor. El avea pensia și am socotit că bani de cheltuială o să avem. Dar tocmai atunci Andrei a făcut niște pași neprevăzuți. Putea să mai aștepte, dar îi sfârâiau călcâile. S-a căsătorit. Pe ce să-i facem nuntă? Și am plecat din nou. Am plecat fără documente. Tare greu am ajuns. Doamne, cum am trecut, ca prin urechile acului! Și greu mi-a fost și cu lucrul, și greu era și acasă. Ghiță făcuse al doilea infarct. Sunam acasă și întrebam: De ce tata nu-mi răspunde? Unde-i tata? Băieții ocoleau răspunsul. În sfârșit mi-au spus că tata a avut infarct și e la spital. După ce am putut vorbi cu Ghiță, am hotărât că mai stau o lună ca să fac bani pentru nuntă. Și după o lună m-am întors acasă și am făcut nunta fiului. După nuntă am zis că punem punct plecărilor noastre peste hotare. Dar au apărut problemele de sănătate la Ghiță și iată de atunci ne trăim zilele între Italia și Racovăț. Concluzia la care am ajuns în acești ani sună așa: nimic nu este imposibil atâta timp cât ceea ce îți dorești vine din suflet.
