Veaceslav Rusnac: Vrem să realizăm cât mai multe lucruri frumoase, pentru a ne onora promisiunile făcute cetățenilor

0
279

Anul 2021 a fost un an dificil, cu provocări, probleme, schimbări, un an care a fost marcat de pandemie. Dar, în pofida tuturor greutăților, Consiliul Raional Soroca a obținut rezultate pe mai multe dimensiuni.
Președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat pentru Ziarul Nostru, despre activitatea sa de aproape doi ani în funcția respectivă, cum a fost gestionată activitatea consiliului și ce proiecte au fost implementate.


— Cum apreciați activitatea consiliului raional în acest an?
— Activitatea consiliului raional o consider satisfăcătoare. În anul 2021 s-au desfăşurat 5 şedinte, la care au fost adoptate 123 de proiecte de decizii. Proiectele au fost votate diferit, cu voturi mai multe sau mai puține, dar nu mai puțin de 17 voturi. Aceasta dă dovadă că consilierii conștientizează că proiectele înaintate trebuie votate, deoarece sunt în beneficiul cetățenilor.

— Cât de mult a afectat pandemia activitatea consiliului raional, dar și bugetul?
Anul 2021 a fost într-adevăr unul dificil, după ce în anul 2020 am avut și carantina, unde consiliul raional a contribuit financiar, pentru a gestiona eficient activitatea în perioada de carantină. Desigur pandemia a lăsat amprente negative, deoarece acele surse financiare care au fost planificate pentru a realiza ceva, au fost direcționate la sănătate. Nemaivorbind de decesele înregistrate și în rândul colegilor din colectivul nostru.

Sursele financiare orientate pentru instituțiile medicale, banii cheltuiți în timpul carantinei, unde inițial erau planificați?
Au fost cheltuite surse financiare pentru gestionarea pandemiei. Am avut şi perioada de carantină din data de 1 aprilie 2020, până pe data de 8 mai 2020. Consiliul raional a alocat surse financiare din buget în sumă de peste două milioane de lei, asta pe lângă faptul că la iniţiativa preşedintelui raionului, de către consiliul raional a fost deschis un cont special, unde la fel s-au acumulat 825,9 mii de lei, care ulterior au fost transferați pe contul Spitalului raional Soroca. Evident că acești bani care au fost alocați de consiliu, erau planificați la reparația secțiilor din cadrul spitalului, și anume Secția de boli cronice, cantina, acoperișul instituției.

În ce măsură s-a reușit să realizați cele planificate, de când sunteți în funcție?
În campania electorală în 2019, mergând în localitățile raionului la întâlnirile cu cetățenii, am identificat problemele care sunt mai stringente și anume aprovizionarea cu apă potabilă, iluminarea și gazificarea localităților și chiar soluționarea problemelor de salubrizare, ce țin de colectarea deșeurilor. În acest sens, în pofida faptului că ne-am aflat în situație pandemică și nu am avut posibilitate de a activa în măsura în care ne-am dorit-o, consiliul raional a scris un proiect care a fost înregistrat la ADR Nord, care a acumulat cel mai mare punctaj din zona de nord și a fost calificat ca proiect învingător. Urmează să semnăm cererea de finanțare și să pornim lucrările. Este vorba de aprovizionarea cu apă potabilă a localităților, Volovița, Tabăra “La Dumbravă”, Alexandrul cel Bun, Vasilcău, Racovăț, Slobozia Cremene și Slobozia Vărăncău. Costul total al proiectului este de 33 de milioane 800 mii lei.

Recent am avut o întâlnire cu conducerea ADR, unde am discutat referitor la proiect, dumnealor ne-au informat despre faptul că materialele s-au scumpit, motiv din care se va schimba și costul proiectului, respectiv și contribuția consiliului raional va fi mai mare. De aceea vom mai strânge centura la alte segmente mai puțin importante, dar vom continua implementarea proiectului. Dacă e să vorbim de gazificare, la fel am avut o solicitare de la primarul satului Hristici și la moment studiem cererea, pentru a contribui cu resurse pentru proiectul de gazificare până la marginea satului Hristici.
Desigur mult mai multe ne-am planificat, ne-am fi dorit să realizăm multe, am fi vrut să punem în deosebi accentul în domeniul sănătății și cel al învățământului. Deoarece, dacă ne dorim o societate sănătoasă și inteligentă, trebuie să investim și sănătate și învățământ.

Cu părere de rău mai avem instituții de învățământ în raion care nu au blocuri sanitare în interiorul edificiilor, iar copii sunt în continuare nevoiți să iasă afară, o problemă în acest sens este și lipsa apei în localitate, dar în perspectivă ne propunem să punem accentul pe blocurile sanitare, blocurile alimentare și cele mai necesare lucrări.

Care este situația la capitolul infrastructură și anume reparația drumurilor?
E clar că aici ne-am fi dorit să realizăm mai multe ce țin de infrastructură, reparația drumurilor. Avem o rețea de drumuri de 205 km, care sunt în gestiunea consiliului raional, și care nu sunt în starea în care ne-am fi dorit să fie.
În anul 2020 la reparația şi întreținerea drumurilor publice locale au fost alocate din fondul rutier 29 mln. 244 mii lei. Pentru reparația a 4,54 km de drumuri cu îmbrăcămintea rutieră din beton asfaltic au fost planificați şi executați 15 mln. 672 mi lei. Pentru reparația a 12,4 km de drumuri cu piatră spartă au fost planificați şi executați 7 mln. 590 mii lei.
În anul 2021 pentru drumuri s-au alocat 26 mln 067 mii lei din fondul rutier pentru întreținerea și reparația curentă. Pentru 5,94 km de drumuri cu beton asfaltic au fost planificați 16 mln 517 mii lei, iar aproape 10 km de drum au fost acoperiți cu piatră. S-au alocat 306,7 mii lei pentru două autopavilioane în s. Ocolina şi Parcani.

Avem două proiecte mai valoroase, este vorba de Voloave-Rădi, un proiect care este eșalonat pe patru ani, în sumă de 14 milioane 200 mii lei. Credem că o să reușim realizarea proiectului timp de trei ani, deoarece a mai rămas de așternut un strat de asfalt. Un alt proiect este Cremenciug – Oclanda, în sumă de opt milioane de lei Pentru întreținerea de vară: planificați 2 mln 959 mii lei, executați 2 mln 677 mii lei. Pentru întreținerea de iarnă: planificați 1 mln 903 mii lei, executați 250 mii lei. Pentru servicii supraveghere tehnică, proiectare, avizare, verificare au fost alocați şi executați un milion 88 mii lei.


Cum stă Consiliul Raional Soroca la capitolul transparență?
Transparența decizională în Consiliul Raional Soroca este la nivel. Toate proiectele de decizii sunt plasate pe pagina web a consiliului. Mai mult ca atât proiectele ce țin de domeniul financiar sunt audiate public, de fiecare dată se organizează consultări publice în acest sens, unde fiecare cetățean se poate expune referitor la un subiect sau altul.

Care este situația în cele peste 40 de instituții de învățământ din raion?
Direcția Învățământ a Consiliului Raional Soroca are o rețea de 46 instituții de învățământ: 5 licee, 28 gimnazii și 13 şcoli primare-grădinițe. Anul trecut am redeschis școala primară-grădiniță din satul Oclanda, care a fost optimizată în 2015, am găsit resurse financiare pentru reparație și acum activează. Anul acesta la solicitările localnicilor a fost redeschisă școala primară Iarova, unde la fel s-a reparat edificiul și s-au efectuat lucrările necesare.
În 2021, 36 instituții de învățământ au beneficiat de alocări din componenta raională pentru reparații curente şi capitale în sumă de 9 milioane 243 mii lei. Pentru modernizarea procesului de predare au fost procurate 15 de laptop-uri, instituțiile de învățământ au primit în dotare 70 de televizoare LED, în sumă de 480 mii lei. Circa 526,4 mii lei au fost alocați pentru procurarea gazului natural, lemnului de foc, cărbunelui şi deservirea cazanelor. De asemenea, 17 instituții de învățământ, cu deficit de buget, au beneficiat de 3 mil. 636 mii lei din componenta raională pentru salarizare.
Conform situației la zi, toate 46 instituții realizează procesul educațional cu prezența fizică. Probleme majore în instituțiile de învățământ nu avem, decât deficitul de buget pentru compartimentul salarizare.

Câți bani a alocat consiliul raional pentru sănătate?
Cât privește sistemul medicinal, pot spune că consiliul raional a fost foarte receptiv. Ce solicitări au parvenit din partea administrației spitalului raional, practic toate au fost soluționate.
În anul curent, 2021, pentru domeniul sănătății a fost alocată suma de 1214 300.00 lei pentru:

  • Procurarea concentratorului de oxigen cu măşti pentru oxigen – 115 000.00 lei
  • Instalarea rețelei de oxigen – 278 904.46 lei
  • Reparația acoperişului la blocul alimentar 101 493.40 lei
  • Reparația acoperişului la farmacie 125 289.46 lei
  • Procurarea unui condiționer în secția patomorfologie – 14 100.00 lei
  • Reparația cosmetică în Centrul de Medicină Legală – 12 600.00 lei
  • Pregătirea cazangeriilor pentru sezonul rece – 46 912.68 lei
    Iar recent, la ședința consiliului am alocat 520 000 00 lei pentru procurarea Tubului de Rentghen. Am înțeles că era necesar, deoarece era doar un aparat de Rentghen și crea incomodități populației. Ne-am străduit să fim cât mai receptivi, pentru a acoperi necesitățile.

— De ce proiecte a beneficiat raionul anul acesta?
Anul acesta, la data de 30 martie a fost semnată cererea de finanțarea a proiectului „Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, lucrările proiectului se desfășoară și la moment. Costul proiectului este de 1 mln 664 mii euro. Consiliul raional Soroca este aplicant, parteneri sunt Consiliul Județean Vaslui și Muzeul Județean Vaslui. Proiectul se extinde pe o perioadă de 24 de luni, în care urmează să fie reparate turnurile 2, 4 și 5 a cetății, dar și alte lucrări.
Un alt proiect, care sperăm că în luna curentă să semnăm cererea de finanțare este „Drumuri bune şi accesibile în Comarna, laşi şi Vasilcău, Soroca”. Proiect ambițios în sumă de 2 mln 336 mii euro, contribuția noastră fiind de 142 mii euro, bani nerambursabili pentru Soroca este de un milion de euro. Astfel, sperăm în anul 2022 să fie reparată capital porțiunea de drum Volovița-Inundeni, pe o distanță de 3 km și 700 m.
Proiectul „Renovarea Muzeului de Istorie şi Etnografie a municipiului Soroca”, în sumă de 11 mln 995 lei, este un alt proiect depus de Consiliul Raional la ADR Nord. Probabil aici vor fi reduse unele lucrări din cadrul proiectului, dar oricum, proiectul va fi implementat.
Am mai susținut și un proiect în cadrul Incubatorului de Afaceri, cât privește dezvoltarea unor platforme economice, în valoare de 5 milioane de lei. Aici noi am venit cu contribuția de sumă de 450 mii lei, incubatorul a venit cu contribuția de 50 mii de lei.
Și desigur proiectul de care am vorbit anterior „Apa – necesitatea primordială pentru viață calitativă în Regiunea Nord”, valoare lui fiind de 33 mln 800 mii lei.

— Ce acorduri de colaborare și înfrățire au fost încheiate?
Consiliul Raional Soroca până în prezent are încheiate cu România 15 acorduri de colaborare (județele Buzău, Botoşani, Bucureşti, Vaslui, Suceava, Tulcea), din ele 3 înțelegeri de colaborare și înfrățire cu Județele Buzău, Tulcea și Bacău) şi 3 acorduri de finanțare:
Suceava – reabilitarea secției maternitate,
Vaslui-construcția căsu-țelor la Tabăra de odihnă pentru copii „La Dumbravă”,
Buzău – reabilitarea secției terapie.
Cu Ucraina avem 3 acorduri de colaborare în domeniul comercial – economic şi cultural;
Republica Polonă – 1 Acord de Cooperare interregională (județul Dombrovski);
Republica Estonă – 1 Acord de Cooperare între administrația Județului Javra
Republica Letonă 1 Acord de Parteneriat şi Cooperare cu ținutul Bauska.
La data de 30 noiembrie am fost invitați la Iași, la invitația președintelui consiliului Județean Iași, Costel Alexe, aici am semnat acordul de cooperare între consilii. Prin această înțelegere în urma implementării cu succes a proiectului „Management performant şi eficiență administrativă” ne dorim să identificăm domeniile de interes comun si să definitivăm obiectivele pentru viitorul apropiat în imple
mentarea și altor proiecte bilaterale și chiar trilaterale.

Dacă ar permite bugetul, care ar fi un domeniu mai prioritar de susținut?
Dacă am avea posibilitate financiară am investi în proiecte ce țin de sănătate și învățământ, dar nu în ultimul rând am vrea să investim în cultură și turism, deoarece avem un raion cu un potențial turistic deosebit, și ar fi păcat să nu-l valorificăm.

— Cum vedeți raionul peste un an?
— Dacă scăpăm de această pandemie și vom avea posibilitatea să facem lucruri bune, vedem raionul mai prosper, cu mai multe lucrări de reparație. Dar până la urmă totul depinde de situația în care ne aflăm. Desigur vrem să facem cât mai multe lucruri frumoase, pentru a ne onora acele promisiuni făcute cetățenilor.
— Mulțumim!
C.T.

PUBLICITATE