Fără cravată cu Aliona Cojocaru

0
853

CARTE DE VIZITĂ

Nume: Aliona Cojocaru
Născută: 21 august, 1971, s. Gura Căinarului, r-nul Florești.
Zodie: Leu
Funcție: Primar comuna Gura Căinarului, Profesoară.
Anotimpul preferat: Vara
Culoarea preferată: Albă
Mâncarea preferată: Peștele


„Pe asta și mă bazez în viață, să fac bine, căci voi ajunge bine.”

  • De unde începe firul vieții a Alionei Cojocaru?
  • Firul vieții mele începe de la părinți. Ei sunt un model pentru mine, erau cunoscuți și stimați în sat, oameni gospodari. Le duc dorul pentru că nu mai sunt lângă mine, am rămas de tânără fără părinți și mereu le zic celor care au cui spune mama și tată că sunt foarte fericiți.
  • Prima amintire legată de copilărie?
  • De copilărie îmi aduc aminte de la vârsta de 5, 6 ani. Țin minte zilele de naștere, de bunica care mă iubea și se străduia să-mi facă cadouri și surprize. Făcea bucate gustoase și mereu o întrebam cum le prepară că sunt mai gustoase ca ale mamei. Îmi spunea de fiecare dată că la mama mănânc în fiecare zi dar la ea mai rar. Prima bicicleta făcută cadou de bunelul, pe care mi-am dorit-o foarte mult. Sunt mai multe, fiindcă cum am mai spus am avut o copilărie foarte fericită, am fost iubită. Am avut o copilărie fericită. Am un frate cu 11 ani mai mare și de mică foarte multă atenție am primit, eram fata dorită.
  • Cine vă citea povestea de seară?
  • Mămica, dar eram fata lui tata. Tata când venea de la lucru eu îi deschideam porțile fiindcă vine tăticul cu mașina.
  • O șotie pe care o țineți în amintire?
  • Eram în clasa I, și am primit primul 2, de rușine am ascuns agenda. Mămica mă tot întreba, unde e agenda, cum poate să dispară, cine ar avea nevoie de ea,ca până la urma să recunosc că am ascuns-o în pod.
  • Lucrurile principale învățate de la părinți?
  • Lecția vieții pentru mine este să fii Om. Omenia este pusă pe primul plan. Dacă poți face omului bine trebuie să-l faci când are nevoie. Tot timpul m-am străduit să ajut cu ce pot. Pe asta și mă bazez în viață, să fac bine și voi ajunge bine.
  • Ce calități le apreciați la oameni și care calități le apreciați mai puțin.
  • Apreciez omenia, bunătatea, pe cei săritori la nevoie. Dar detest lingușitorii, răutatea și invidia. Vorbesc cu toți pentru că de fire sunt din categoria oamenilor ce nu ține mânie, foarte repede îmi trece supărarea. De fiecare dată într-un conflict mă strădui să văd cât de corectă sunt și eu. Niciodată nu mi-a fost rușină să-mi cer iertare , dacă am greșit.
  • Aliona Cojocaru ca profesoară, pune multe note de 2?
  • Nu, des. Ofer elevilor a doua șansă, ba chiar și a treia șansă. De obicei se întâmplă cu poeziile ce trebuie învățate pe de rost, le zic de fiecare dată măcar să învețe 3-4 rânduri.
  • Primăria sau Școala?
  • Și una și alta. Și primar și profesor. Am 28 ani de școală, am ajuns să întorc pagina cu privirea, eu știu că la pagina aceasta se termină propoziția și la următoarea prelungesc gândul. Dar am ajuns la o etapă când simțeam că vreau o schimbare, ceva nou. Am fost consilier două mandate, m-am gândit că pot să fac ceva frumos pentru satul natal. Ca să fii primar ai nevoie de multe cunoștințe. Am o legătură cu ambele instituții, în calitate de primar atunci când aprobăm bugetul eu mai întâi atrag atenția grădiniței și școlii pentru că aici e viitorul nostru, copiii noștri care trebuie să beneficieze de cele mai bune condiții.
  • Familia sau satul?
  • Familia și satul. Am o fiică, e căsătorită, activează, nu ne vedem des dar vorbim la telefon în fiecare zi și de fiecare dată îi spun că o iubesc.
  • Și fiindcă suntem pe o bancă pe cine ați așeza în dreapta și pe cine în stânga dstră?
  • În stânga aproape de inimă , familia, în dreapta satul și locuitorii, oameni buni, gospodari care mă susțin.
  • Întotdeauna ați scos în capăt ce v-ați propus inițial?
  • Da. Tot ce ne propunem reușim să rezolvăm. Anul acesta avem o problemă legată de apeductul construit în 2007. Atunci când se ajungea în perioada de vară, o zonă a satului rămânea fără apă. În acest an a fost instalată încă o sondă și un km de apeduct. Acum toți avem apă. Se fac multe lucruri frumoase. În fiecare an ne străduim să facem lucruri bune pentru săteni.
  • Când plânge Aliona Cojocaru?
  • Am plâns la început de primul mandat. Când îmi amintesc de părinți, tot plâng.
  • Cum depășiți momentele grele?
  • Stau la calm, mă destăinui fiicei și ea de fiecare dată mă liniștește. Mă ajuntă la nevoie oamenii apropiați, fiica, soțul, mama soacră.
  • La ce visați?
  • Vizez la o viață și mai bună pentru consătenii mei. Să aibă toți de lucru, salarii bune, și să fie fericiți.Să putem să ne bucurăm de fiecare clipă.
  • Sunteți un prieten bun?
  • Da. Nu am mulți prieteni dar sunt o prietenă bună, mă strădui ca discuțiile să rămână doar între noi.
  • Poezie, cântec sau banc?
  • Bancuri nu le țin minte dar îmi plac. Soțul meu le ține minte pe toate. Poezie și cîntec,îmi place să cânt dar nu am auz muzical. Sunt invitată în formația ”Doina Dorului” și zic de fiecare dată conducătorului că m-a călcat ursul pe ureche.
  • Ce vă liniștește?
  • Cusutul în goblen. Am vreo 10 icoane cusute pe care le fac cadou celor mai apropiați, fiicei, cumnatei. Pentru mine e o relaxare, e o plăcere.
  • Un mesaj pentru cei dragi.
  • Să prețuiți fiecare clipă și să faceți cât mai multe fapte bune.
PUBLICITATE