La sfat cu oameni frumoși cu Nina Neculce

0
76

Omul frumos al acestui „Sfat” este Lingvistul de notorietate mondială, EUGENIU COȘERIU.
În anul 1998, Marele Lingvist al lumii, EUGENIU COȘERIU, a avut plăcerea să viziteze Soroca. Doamna Ana Bejan, parlamentar pe atunci, i-a organizat întâlniri cu elevii și studenții soroceni, cea mai interesantă fiind la Liceul „Constantin Stere”. După acea întâlnire i-am solicitat un interviu pentru Actualități Radio Moldova. Readuc în atenție acel interviu în variantă scrisă ca un pios omagiu prilejuit de împlinirea celor 100 de ani de la naștere.

Imaginea Sorocii mi-a rămas în amintire pentru o viață”

Nina Neculce: Bine ați revenit la Soroca. Mai întâi să stabilim cum să mă adresez în interviu: domnule multiacademician, multiDoctor Honores Cauza, mare lingvist al lumii…
Eugen Coșeriu: Spuneți-mi simplu –profesor.

N. N.: Domnule profesor, Eugen Coșeriu, aici, la Soroca s-a plăsmuit prima dvs. foaie de drum în lumea mare – Diploma de bacalaureat. Aici v-a fost dat să trăiți emoția examenelor de BAC. A fost dorința dvs. de a revedea Soroca sau, pur și simplu, ați răspuns invitației doamnei Ana Bejan?
E.C.: Bineînțeles, a fost și dorința mea de a mă reîntoarce după atâțea ani aici. Atunci, în 1939, liceul „A.D. Xenopol” din Soroca ne-a găzduit bacalaureatul. Și acum chiar am vrut să mă reîntorc.

N.N.: Dumneavoastră fiind, de fapt, absolventul liceului „Ion Creangă” din Bălți.
E.C.: Așa este. Exista o rânduială în acele vremuri. Pentru județele Bălți, Soroca și Orhei comisia de bacalaureat într-un an se întrunea la Bălți, în altul-la Soroca, în celălalt – la Orhei. Și iată în acel 1939, când absolvisem liceul, i-a venit rândul Sorocii să ne primească sub acoperișul ei. Pe atunci exista numai ceea ce se numește acum Soroca veche – micul oraș cu cetatea, cu priveliștea minunată spre Nistru. Eu locuiam la o babă sus după cetate, împreună cu prietenul meu, Ștefan Ciocan. Eram absorbiți de pregătirile pentru BAC și nu aveam timp să admirăm frumusețile acestui vechi oraș. Dar oricum nu s-a putut să trec pe lângă ele, imaginea Sorocii mi-a rămas în amintire pentru o viață.

N.N.: Dumneavoastră ați avut norocul să vă nașteți în primii ani de după reîntregirea Țării. Liceul, cred, a avut un rol important în slujirea cu devotament a limbii române.
E.C.: Da, programul însuși era într-un anume sens excepțional. Se făcea gramatică, sintaxă în primii doi ani, apoi se trecea la texte. Se preda în același timp și literatura română. Am avut parte și de o serie de profesori foarte buni. (I-am enumerat în alte interviuri.)

N.N.: Când v-ați văzut cu diploma de bacalaureat, știați pe ce drum o să porniți?
E.C.: Am plecat la îndemnul tatei peste Prut, fără să știu nimic despre viitorul ce mă așteaptă. Mai întâi la Universitatea din Iași, iar după aceea mi-am luat zborul prin lume: în Italia unde am absolvit facultatea de litere de la Roma și Padova, facultatea de filosofie de la Milano. Apoi America de Sud, în Uruguai, la Montevideo unde mi s-a încredințat postul de profesor titular și de director al Institutului de lingvistică. Am stat acolo 12 ani. Din 1963 m-am stabilit în Germania, unde mă aflu până în prezent.

N.N: Aici, la Liceul „ Constantin Stere”, o elevă v-a reproșat chiar, de ce nu v-ați întors în Basarabia, pentru a contribui la prosperarea limbii române, dar ați preferat să colindați lumea în lung și în lat? Eu cred și sunt convinsă că oriunde nu v-ați afla, inima dvs. pulsează pentru Basarabia, pentru acest colțișor de pământ.
E.C.: Așa este. Într-un interviu de acum câțiva ani spuneam că eu nu am plecat niciodată de la Mihăileni. Că m-am ridicat în sus pe verticală, deasupra Mihăilenilor, ca să pot îmbrățișa toată lumea de pe axa Mihăilenilor, de la zenitul Mihăilenilor și tot așa putem spune despre toată Basarabia și despre iubita mea cetate de strajă-Soroca.

N.N.:Astăzi, ne-ați spus că Dumnezeu v-a purtat noroc, ați avut parte de libertatea creației. Or libertatea este sănătatea sufletului. Iată de la înălțimea anilor trăiți, puteți afirma că sunteți fericit?
E.C.: Pot afirma că sunt fericit. Fericirea mea se dublează de ceea ce văd aici, la Soroca, în Republica Moldova. Am fost în 1991 la Chișinău, la Bălți, la Mihăileni. Ce am observat acuma e că doar câțiva ani de stăpânire autonomă și independentă au făcut ca să se schimbe foarte mult mentalitatea, să se schimbe ideologia cu privire la limbă, să se schimbe chiar limba vorbită a elevilor, studenților. Un semn bun că s-au schimbat mult lucrurile e și faptul că primul liceu din Soroca fondat în acești ani de renaștere națională poartă numele „Constantin Stere”. Știți că Stere a fost ignorat, stigmatizat în timpurile regimului comunist de aici și regimului comunist din România. Nu se mai vorbea de Stere. Și când toți vorbeau de o libertate în România, că este totuși o deschidere, să-mi spuneți când va fi publicat Stere? Deoarece Stere fiind un om de stânga era mult mai incomod decât cei de dreapta, pentru că era un spirit critic foarte ascuțit. În cazul Basarabiei se știe bine, Constanin Stere a făcut tot posibilul pentru reunirea ei cu România. Înainte ca să fie declarată independența, a venit imediat de la Iași la Chișinău și a făcut tot posibilul ca să proclame independența Basarabiei și după aceea să se unească cu România în condițiile cele mai grele ale României de atunci. România era redusă fără Basarabia și Bucovina. Tot restul era ocupat de germani, care fusese învingători în prima parte a războiului. Bucureștiul fusese părăsit și Stere a insistat, totuși, ca Basarabia să se unească cu România în aceste condiții. Și a fost în sensul acesta un vizionar.

N.N.: V-ați dat seama, elevii de la Liceul „Constantin Stere”, îl citesc astăzi pe Stere. Stere a revenit acasă cu tot ce-a fost, precum reveniți și dumneavoastră cu plinul la aceste întâlniri. Aș vrea să cred că drumurile basarabene, ce le parcurgeți în aceste zile de septembrie nu sunt altceva decât o reîntoarcere la copilărie, o tămadă pentru această boală netrecătoare.


E.C.: Este adevărat, însă din nefericire, totul este prea scurt. Eu voiam să stau aici, cel puțin, două săptămâni, ca să pot vorbi mai pe îndelete și cu elevii, și cu studenții, și cu toată lumea. Să stau, de exemplu, la Soroca nu o zi, ci trei. Fiindcă Soroca merită acest lucru. Voiam să stau și în sat la mine, la Mihăileni vreo trei zile, să văd cine mai trăiește din cei ce au fost cu mine la școală, să văd câți nu s-au mai întors din Siberia… Dar nu s-a putut acest lucru. Fiindcă s-a tot trecut de la o masă la alta, de la un discurs la altul și aproape că nu am avut timp să vorbesc cu lumea, cu prietenii. Eu chiar mă gândesc să vin odată neinvitat, să vin așa, singur, să vorbesc cu lumea într-o totală libertate de comunicare. Atunci voi putea mai bine să văd cum gândesc oamenii, ce cred despre lucruri și dacă au înțeles că viitorul țării îl vom avea doar promovând valorile, adevăratele valori democratice.

N.N.:Pentru dragostea mare ce o purtați pământului în care vă sunt rădăcinile, noi vă datorăm cea mai desăvârșită discreție. Și este minunat că ne întâlnim în această superbă zi de toamnă, când frunze galbene roiesc în aer, iar eu cu dumneavoastră, iată le prindem așa în palmă, le strângem strâns de teamă să nu ni le fure acest vântuleț. Iată mai prind câteva, le așez aici în agendă, ca un semn despre întâlnirea cu dumneavoastră. Vă mulțumesc mult de tot pentru interviu și, îngăduiți-mi cu aleasă prețuire să vă ofer un buchețel de busuioc și țigăncușe pe care le-am rupt de la pragul casei mele.
E.C.: (Luminat și emoționat la vederea acestor flori ale neamului/N.N./). Vă mulțumesc foarte mult. Știți, busuiocul e una din florile mele preferate. Îl seamăn și eu în fața casei unde locuiesc. Nemții, de fapt, nu-l prea plantează. Eu, însă, îl ador și în grădină, și la icoană. Încă odată vă mulțumesc frumos! O să pun și acest buchețel la icoană. Sunt emoționat.

N.N.: Profund emoționată sunt și eu. Recunosc, mi-aș mai dori alte noi întâlniri cu dumneavoastră, aici la Soroca, pe malul Nistrului, lângă această dimensiune simbolică a conștiinței noastre de neam – Cetatea.
E.C.: Cine știe?! Sunt foarte solicitat de multe țări. În fiecare an merg în Japonia, în America de Sud, de 3-4-5 ori-în Spania. Nu-i așa de ușor să revii acasă. Totuși, voi încerca. Și cred că nu vor lipsi ocaziile ca să mă întorc din nou aici, la Soroca, și să mă mai uit la Cetate…

N.N.: Iar noi cu drag, o să vă așteptăm mereu.
E.C.: Mulțumesc frumos!

Septembrie, 1998

Eugeniu Coșeriu s-a născut pe 27 iulie 1921 în comuna Mihăileni, Râșcani, județul interbelic Bălți. A decedat pe 7 septembrie, 2002 în orașul Tübingen, Germania. Părinte a ceea ce se numește azi lingvistică integrală, Eugeniu Coșeriu este unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX. Iar, lingvistul japonez, Takasahi Kamei, l-a definit lingvistul sec.XXI, deși a activat în sec.XX.

PUBLICITATE