Hărnicia şi omenia rămân neschimbate

0
169

Hărnicia, este prima calitate caracteristică agricultorilor de la „Sorforjar” Băhrineşti, raionul Floreşti.

  • Toamnele sunt diferite, dar cea din acest an va compensa şi anul trecut, – spune Gheorghe Pînzaru, directorul gospodăriei.
    Spiritul de gospodar se observă imediat ce „păşeşti pragul” la făţare. Totul aranjat la locul lui. La moment aici sunt depozitate seminţele de floarea soarelui. Oamenii pe rând vin şi-şi fac plinul sacilor. Fiecare cotaş primeşte câte 600 kg de grâu, 150 kg seminţe de floarea soarelui, un sac de zahăr, 200 kg de porumb. Deja 5 ani consecutiv la iniţiativa lui Gheorghe Pînzaru sătenii suplimentar primesc şi 300 kg de cărbune. Omenia, este o altă calitate a directorului întreprinderii. Îi este dragă să cunoască alături oameni harnici, energici, mai ales devotaţi pământului şi satului natal. Cu drag îşi aminteşte de doi tineri, care acum 2 ani şi-au desfăşurat practica, anume la Băhrineşti. S-a bucurat de acei băieţi, care şi-au manifestat interes faţă de munca de plugar. Păcat, că în ultima perioadă, dorinţa de a vedea aşa tineri care să revină la sat şi să continue bunele tradiţii strămoşeşti de crescători de pâine, rămâne doar un vis.
  • Totuşi lipsa cadrelor în agricultură este o problemă majoră. Mulţi pleacă peste hotare, sau muncesc o perioadă şi se dezic de pământ. Păcat, că sunt bine remuneraţi, primesc plăţi suplimentare, au condiţii de muncă bune, tehnică nouă, dar, nu cădem în disperare! Unii pleacă, aţii vin, viaţa continuă, – optimist afirmă directorul.
    Mergem în câmp. Cele peste 1525 hectare de pământ, ce sunt în gestiunea gospodăriei agricole „Sorforjar” sunt la patru ace. Curate, prelucrate, nici pe margine de drum, acolo unde se limitează hotarele culturilor nu poţi observa buruian. Contenim la un loc imens de floarea soarelui. Albastru luminos al cerului, soarele blând şi vântul, ce leagănă pălăriile de răsărită, care sună a plin. Deja au fost recoltate peste jumătate din cele 700 hectare de floarea soarelui. Gheorghe Pînzaru se înalţă şi ajunge cu greu o pălărie de răsărită şi mulţumeşte Domnului pentru roada bogată. În scurt timp ajunge în faţa noastră o combină mânuită de Mihail Movilă, însoţit de agronom.
  • În gospodăria „Sorforjar” anul acesta s-au semănat în jur de 700 hectare de floarea soarelui. Predomină trei hibrizi de bază. Suntem mulţumiţi de rezultate, că roada depăşeşte 3 tone la hectar. Sperăm ca să finisăm recoltarea tot cu aşa dinamică, iar condiţiile climaterice să fie prielnice, – spune agronomul Gheorghe Nintuş.
    În timp ce discutam, cu tractorul plin se grăbea spre depozit Vasile Onofraş. Nu rămâne în urmă nici combinerul Volentir Ilieş. Este foarte important ca lucrările agricole să fie făcute la timp, în termeni optimi şi calitativ. O oră întârziată poate costa pierderi.
  • Imediat ce finisăm recoltarea vom ara câmpurile, le vom nivela şi, dacă va fi şi o ploiţă înainte de semănat, ar fi perfect. La 5-6 octombrie vom începe recoltarea sfeclei de zahăr, apoi la 15-20 octombrie vom strânge porumbul, – spune directorul.
    Ne deplasăm pe câmpuri, lăsăm în urma noastră porumbul înalt, floarea soarelui rodită. Directorul cu drag vorbeşte de câmpul vecinului Viorel Scorpan, dar oftează în drept cu un alt câmp împotmolit de buruian. Îşi întoarce privirea şi îmi spune că despre asta să nu scriu. Nu se îndreptăţeşte, că nu este câmpul lui. De fapt şi nu este, dar se simte dator, pentru că este agricultor şi-şi iubește la nebunie pământul.

Vorbeam de omenie. Gheorghe Pînzaru îmbracă zâmbetul pe buze şi este împlinit sufleteşte, atunci când primeşte un mulţumesc. Îi place şi continue să facă bine. Se bucură atunci când oamenii buni îl înconjoară şi înmulţesc bunătatea. Ştie să preţuiască omul, iubeşte pământul, dar nu ştie că şi Băhrineştiul îl iubeşte şi demult s-a contopit cu numele său. De altfel când rostim Băhrineşti, presupunem Gheorghe Pînzaru, aşa cum am pune la icoane busuiocul, care de fapt şi el este dorul acestui sat.

PUBLICITATE