Viorica Pîrlea: „Mama e candela sufletului meu”

0
75

Am scris aceste rânduri ascultând „Toccata” interpretată de Marea Orchestră condusă de celebrul dirijor francez Paul Mauriat, pentru că este una dintre melodiile preferate ale eroinei acestei pagini. O muzică clasică plină de serenitate,  ca un zbor lin deasupra apelor calme sau tulburi, deasupra văilor verzi sau a stâncilor abrupte, așa cum trece și timpul peste viața omului, indiferent de relieful zilelor lui. Există oameni care știu să-și păstreze seninătatea sufletului de-a lungul anilor și s-o transmită lumii prin gând și fapte. Ei niciodată nu vor învinui soarta pentru cele puse în cale, ci vor transforma durerea în frumos, așa cum în creația populară, orice operă e născută prin jertfă.

         Ecaterina și Viorica, mamă și fiică unite prin firul destinului și al dragostei, își țes emoțiile și trăirile în pânza artei. Mama – cu instrumentul suveicii, iar fiica mânuind condeiul, și ambele îngânând romanțe.

„Pentru mine, mama-i candela sufletului meu, spune Viorica Pîrlea, bibliotecară în s. Hădărăuți. Vorba ei tămăduitoare îmi alină durerea din suflet, îmi dă puteri noi de viață. De la ea am învățat lucruri care pentru mine-s călăuză peste ani. Anume de la ea am luat bunătatea sufletească, am învățat să fiu om de omenie, să iubesc ce e frumos. Nu în zadar activez pe tărâmul cultural, acesta mi-i destinul. Dragostea de cântec, de poezie tot de la ea mi s-au transmis. Sunt mândră că sunt fiica ei. Mă rog pentru ea de sănătate, căci încă mai am multe de învățat.”

Mama, Ecaterina Crușelinscaia vine dintr-o familie de țărani ce au iubit munca, cântecul și jocul. A venit pe lume la început de primăvară. De mică i-a plăcut tot ce este legat de tradiții și obiceiuri. Străbunica Vioricăi era meșteriță de neîntrecut la țesut, această îndemânare i-a transmis-o și nepoatei sale Ecaterina, zicându-i: „Draga bunicii, tu ești cea care o să faci lucruri frumoase, din mânele tale au să iasă mici și mari lucruri care se prețuiesc și se vor prețui.”

Viorica spune că nu se poate mândri cu țesutul sau croșetatul, însă a moștenit dragostea pentru tradiții și vocea melodioasă. După absolvirea școlii din satul natal, a plecat la Soroca la Școala de Iluminare Culturală „Elena Sârbu”, cu gândul că va putea să susțină examenele la facultatea de canto popular. Din păcate n-a fost să fie, se cerea ca să cunoască un instrument muzical, dar la Ocnița prin anii ’80 lipsea școala de muzică, și nu a avut de unde să-și dezvolte abilitățile necesare. Astfel a ales facultatea de biblioteconomie pentru că și această profesie e legată de cultură. „Îmi place să cânt cântece populare care îmi sunt aproape de suflet. Prin ele îmi cânt viața mea, destinul. Sunt pasionată și de poezie. Nici nu m-am gândit că pot să le scriu. Viața mi-a oferit așa șansă ca să-mi pun gândurile pe hârtie prefăcându-le în vers. Se spune că în viață totul depinde de tine ca să-ți faci traiul mai fericit. Am întâlnit persoana dragă și m-am simțit fericită, acum în timpul de față pentru mine fericirea sunt copiii și nepoțica, mama care este alături. În viața de familie am întâlnit multe greutăți, dezamăgiri, dar aceasta e o istorie aparte.” Zborul vieții cu urcușuri și coborâri, cu bucurii și tristeți, se aștern în memorii pe care Viorica le scrie la ore târzii, când toate se așază în tihna păcii, lăsând calmul și înțelepciunea să domine peste gând.

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.