Medicii de familie din Centrul de Sănătate Soroca: „Ne iubim profesia!”

0
396

Medicul de familie este nu doar un specialist cu care te întâlnești o dată în viață când ai nevoie, medicul de familie este acel lucrător medical care supraveghează sănătatea pacientului pe parcursul vieții, chiar din primele zile de la naștere. Relația pe care omul  o are cu medicul său este bazată pe sinceritate și încredere. Unele simptome, istoricul medical personal, precum si cel familial – toate aceste informații pot fi elemente cheie în depistarea unei boli. Astfel că anume medicul de familie este omul căruia îi spui ceea ce nu vrei să știe nimeni altcineva, uneori nici măcar rudele sau prietenii. 

Cine poate să devină medic de familie? Numai oameni puternici, sufletiști, respectuoși, săritori la nevoie și îndrăgostiți de profesia lor. Oameni cu dăruire de sine care sunt gata necondiționat să acorde ajutor și consiliere. Bătând la ușa medicului de familie, nici nu ne întrebăm dacă îl doare ceva, dacă are vreo tristețe sau îngrijorare. Ne ducem doar cu lacrimile noastre și așteptăm să facă ceva miraculos ca să ieșim zâmbind. 

Într-o zi obișnuită de lucru am pășit pragul IMSP Centrul de Sănătate Soroca pentru a afla din destăinuirile doctorilor cum e să fii medic de familie, care sunt bucuriile și preocupările, dacă nu au regretat vreodată alegerea profesiei și ce-și doresc în zi de sărbătoare profesională. Am rămas plăcut surprinsă de un răspuns aproape comun: „Ne iubim profesia”. Medicii sunt acei oameni care investesc ani și eforturi considerabile în formarea lor ca specialiști, se dedică trup și spirit profesiei, ca până la urmă să se identifice cu meseria pe care o fac. Medicina este o profesie complexă, care îmbină harul dat de Dumnezeu de a îngriji bolnavul, cu știința şi speranța în vindecare.

În colectivul IMSP CS Soroca activează 25 medici de familie cu experiență și înalt profesionalism. 17 dintre ei monitorizează sectoarele din municipiul Soroca. Alți opt medici de familie își au oficiile în sate, deoarece au grijă de sănătatea pacienților din mediul rural: Grițco Viorel, Ghervas Luminița, Ciobanu Constantin, Sochirca Valeriu, Ceban Afteni Natalia, Gîncu Boris, Buzurniuc Lidia, Catan Tatiana.

În Republica Moldova activează 1595 de medici de familie.

Ludmila Ciobanu, Șefă IMSP CS Soroca: „Ne bucurăm foarte mult că suntem medici de familie, deoarece medicul de familie este persoana de prim contact cu pacientul. De tactica pe care o ia medicul de familie depinde sănătatea, de multe ori, chiar și viața pacientului. Îndrumarea, concretizarea diagnosticului, depistarea precoce a maladiei e în sarcina medicului de familie. Totodată este o profesie pe cât de nobilă, pe atât de responsabilă.

         Cu prilejul sărbătorii Zilei Internaționale a Medicului de Familie vreau să mulțumesc mult colegilor din Centrul de Sănătate Soroca pentru că sunt foarte receptivi, oameni cu suflet mare și săritori la nevoie. Suntem un colectiv unit care întotdeauna găsește compromisuri și rezolvări ale problemelor ce apar în fața noastră. Aceste fapte au fost demonstrate încă o dată în perioada pandemică, în războiul bacteriologic în care suntem pe prima linie. Le doresc tuturor multă putere, bunul Dumnezeu să-i aibă în pază și să aibă grijă de sănătatea proprie.”

Doamna doctor Svetlana Cealan, Șefă adjunct IMSP CS Soroca face parte dintr-o cunoscută dinastie de medici soroceni. Un prim înaintaș a fost stră-străbunicul familiei – felcer în armata română.

Copiii dumneaei sunt deja a șaptea generație de medici de succes. E drumul destinului pe care Svetlana Cealan pășește cu smerenie și devotament: „Sunt recunoscătoare părinților mei pentru că au educat și au crescut în mine dorința de a parcurge drumul medicinei. Le doresc tuturor medicilor de familie sănătate și împliniri profesionale!”

Cretu Ludmila, Șef de secție: „Multă sănătate medicilor! De asemenea, multă sănătate le dorim și pacienților noștri. Vrem să-i vedem sănătoși și zâmbind. Ei vin cu lacrimi de durere, iar noi ne străduim să le fie mai ușor.”

După 40 de ani de activitate, Antonina Cebanu nici nu-și închipuie că ar putea profesa altceva, nici măcar dacă ar fi la începutul carierei și i s-ar propune salarii enorme: „Va veni și vremea să ieșim din funcție, dar cred că această inerție se va păstra până la sfârșitul zilelor. Aceste deprinderi profesionale nu le vom uita niciodată.”

La vârsta frumoasă de 30 de ani, Anna Bercut lucrează al treilea an medic de familie la CS Soroca. În medicină termenul de „tânăr specialist” vine după 9 ani de studii și rezidentură, pe când la alte profesii acest termen ar însemna deja un sfert din carieră.

„Dacă primul an de muncă a fost unul obișnuit, apoi al doilea a venit cu pandemie, o experiență neașteptată care s-a transformat într-o încercare serioasă. Deja nu mă tem de nimic”, spune încrezătoare doamna medic”.

Medicul Cecan Vitalie profeseazăîncepând cu anul 1977. „Trebuie să ne facem datoria în orice condiții, afirmă dumnealui. În primul rând să fim cu toții sănătoși, să rezistăm la toate problemele care sunt și să-i ajutăm pe toți pacienții, să-i punem pe picioare ca să se bucure de viață.”

Cealan Alexei profesează de 35 de ani. Vine dintr-o familie în care tatăl său, fratele, soția și fiii – toți sunt medici. Astfel că într-o singură frază a dat definiția profesiei sale: „Să fii medic de familie înseamnă dăruire de sine”.

Lucreția Trofimov: „Îmi doresc, în primul rând să se termine pandemia, să lucrăm mai mult cu pacienții obișnuiți, cu persoanele care au nevoie de ajutorul nostru. Și mi-aș dori cât mai multă lume sănătoasă, care să respecte recomandările noastre.”

Domnulmedic Ion Rotari este responsabil de un sector din dealul Sorocii, locuit preponderent de cetățeni de etnie romă: „Ca să fii medic de familie trebuie să ai sănătate, spune domnul Rotari.

Medicul de familie trebuie să înțeleagă că pacienții sunt diferiți – fiecare are o anumită cultură, un anumit istoric și nevoile sale. Sănătatea pacientului trebuie să fie prioritară, chiar dacă uneori este foarte greu să te faci înțeles și ascultat.”

Tânără specialistă Diana Ambros profesează în medicina de familie de patru ani. „A fi medic de familie este o profesie bună pentru oameni, de perspectivă. Iubesc ceea ce fac și îmi dedic practic tot timpul meseriei.”

Liudmila Stahurscaia este numită de colegi veteran în muncă, deoarece lucrează la policlinică din 1975. A ocupat diferite funcții, iar astăzi este medic de familie.

„Profesia mea este cea mai dragă! Iubim și ne mândrim. Dragostea pentru medicină am transmis-o și fiicei mele. Mulți copii ai medicilor urmează drumul părinților. Ei văd această profesie la părinți și e normal. Ce am putea recomanda copiilor decât ceea ce cunoaștem și iubim…”

Doamna Taisa Cernețchi are un stagiu de 48 de ani în medicină: „La început am fost medic pediatru, iar peste 20 de ani – medic de familie. Sunt devotată profesiei, mi-a plăcut și nu regret să am ales-o.”

Ion Boiștean: „Activez în sistemul medical 38 de ani. Este o specialitate foarte bună, dar necesită de învățat în fiecare zi. Când apare ceva nou, trebuie să studiezi. Este mult de lucru, dar satisfacția cea mai mare vine când se însănătoșește pacientul.”

Tatiana Calaraș: „Sănătatea este darul cel mai de preț de la Dumnezeu. La straja ei stau îngerii în halate albe cu dragoste și profesionalism. Comunicarea eficientă, empatia și compasiunea stau la baza împlinirii mele personale și profesionale.”

Anatolie Pogorevici: „Sperăm, cu ajutorul vaccinării să ieșim din pandemie și să ne axăm pe viața cotidiană. Ne dorim să revenim la ritmul obișnuit de lucru. Pandemia ne-a impus să ne îndepărtăm de alte patologii și să ne axăm pe COVID-19.

În medicină nu există un șablon după care să lucrăm, căci fiecare pacient este o persoană unică și medicul trebuie să găsească tuturor ieșire din situație. Un pacient trebuie să iasă mulțumit din cabinetul medicului de familie.”

Elena Cojocaru: „Lucrez începând cu anul 1982. Profesia medic de familie este foarte interesantă. Totodată destul de anevoioasă din cauza hârtiilor numeroase de completat, care necesită timp, un timp care ar fi de mai mult folos în comunicarea cu pacienții. Medicul de familie are un rol extrem de important în viața pacientului, fiindu-i acestuia alături în lupta cu orice problema de sănătate întâmpinată.”

Veronica Cazacu: „Medicul de familie și echipa sa este alături de pacient atât în condiții de sănătate, cât și în condiții de boală, este îndrumătorul principal către alți specialiști și consilier în sănătate. A fi medic este o vocație.”

Nicolae Spataru: „Dacă nu îți iubești meseria, nu vei putea niciodată să lucrezi mult timp în acest domeniu. Un medic de familie care își îndrăgește profesia, își va iubi și pacienții, îi va accepta așa cum sunt și va consolida o relație de lungă durată bazată pe încredere și respect.”

Realizat de Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.